Vodafone România a anunţat astăzi serviciul Vodafone Transfer Conţinut, prin care utilizatorii operatorului de telefonie mobilă îşi pot transfera uşor contactele, mesajele, fotografiile, clipurile, muzica şi aplicaţiile de pe un telefon mai vechi pe unul nou.
Începând din 14 februarie, utilizatorii serviciilor prepaid sau postpaid de telefonie mobila îşi pot transfera, indiferent de reţea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, informaţiile dintr-un telefon vechi într-un nou terminal, prin intermediul serviciului Vodafone Transfer Conţinut.
Serviciul, oferit gratuit clienţilor Vodafone, este disponibil în reţeaua magazinelor Vodafone şi susţine şi transferul informaţiilor din telefon pe un stick sau card de date achiziţionat de la Vodafone.
Astfel, la achiziţionarea unui nou telefon, schimbarea acestuia sau la simpla partajare de informaţii cu o persoana apropiata, utilizatorii îşi pot transfera, într-un mod facil, contactele, mesajele, fotografiile, clipurile, muzica, tonurile de apel şi aplicaţiile din vechiul terminal.
Mai multe informaţii despre lista magazinelor în care serviciul Vodafone Transfer Conţinut este disponibil, precum şi despre telefoanele compatibile, pot fi găsite la https://www.vodafone.ro/transfer-continut