Google prezintă o analiză a căutărilor web legate de Valentine’s Day, datele din ultimii ani scoţând în evidenţă faptul că interesul românilor pentru sărbătoarea iubirii începe încă din prima lună a anului, precum şi faptul că, cel puţin până în acest an, Dragobetele s-a bucurat de o atenţie mai mare decât Valentine’s Day.
Cele mai interesate de căutarea cadoului perfect pentru partener par a fi femeile, analiza căutărilor Google de la începutul anului indicând o predominanță clară a termenilor de căutare ‘cadouri pentru el’, ‘cadouri iubit, ‘cadouri bărbați’. Vârful de căutări în 2012 a fost înregistrat vinerea trecută, pe 10 februarie.
Nici domnii nu par să se lase mai prejos, interesul pentru a comanda flori si ciocolată înregistrând tradițional creșteri în luna februarie, și chiar un salt spectaculos în luna februarie din acest an.
„În termeni generali, orice ocazie specială se vede printr-o creștere a numărului de căutări, românii folosind Google pentru idei și sugestii de orice tip. De aceea, și de Valentine’s Day și Dragobete vedem un număr crescut de căutari pe cuvinte cheie tipice, gen cadouri pentru el/ea, idei de cadouri, mesaje de dragoste, idei de mesaje etc. Evident, pentru orice business online care poate oferi o sugestie sau un produs în întâmpinarea acestor căutări, acest moment reprezintă o oportunitate în plus. Cu siguranță în această perioadă, dacă vor găsi o ofertă pe plac, consumatorii vor cumpăra în urma unei oferte găsite online mai mult și mai repede”, spune Bogdana Butnar, Industry Manager, Google Romania.