Vânzări în creştere pentru retailer-ul Flanco

Scris de | 15 februarie, 2012
Vânzări în creştere pentru retailer-ul Flanco

Flanco, unul dintre cele mai mari magazine de IT&C din România, şi-a anunţat rezultatele financiare din ultimul trimestru al anului 2011. Retailer-ul autohton a înregistrat de afaceri de 110 milioane euro și profit operaţional de 3,5 milioane euro.

Potrivit reprezentanților Flanco, în ultimul trimestru din 2011 s-au înregistrat cele mai bune rezultate, compania raportând pentru perioada octombrie-decembrie 2011 vânzări de 48,1 milioane euro și o cotă de piață medie de 13,5%. Cota de piaţă medie a retailerului în 2011 a fost de 11%, iar profitul operaţional obţinut de Flanco pentru anul trecut este de 3,5 milioane euro.

Adrian Olteanu, CEO Flanco, a declarat într-un comunicat de presă: „Flanco reprezintă un model de succes în industria de electroIT din România, crescând mai mult decât piața. Evoluția se explică atât prin câștigarea de cotă de piață, cât și prin generarea de business nou, ca urmare a implementării unor campanii de marketing extrem de atractive. De asemenea, extinderea suprafeței de vânzare și plasarea noilor magazine în centre comerciale cu trafic mare au contribuit la dezvoltarea business-ului Flanco în 2011.”

În anul 2011, Flanco a deschis 14 magazine noi, în urma unei investiții de peste 8,5 milioane euro (inclusiv stocuri). Magazinele deschise în ultima parte a anului 2011, precum și cele care vor fi inaugurate în 2012 au la bază conceptul lansat de retailer în octombrie 2011, în magazinul din Unirea Shopping Center.

Retailerul estimează pentru primul trimestru din 2012 o creștere a afacerilor cu 40% față de perioada similară din 2011, precum și atingerea unei cifre de afaceri de 140 de milioane de euro pentru întreg anul 2012.

Etichete: , , , ,