AMD numeşte un nou Chief Marketing Officer

Scris de | 8 mai, 2012
AMD numeşte un nou Chief Marketing Officer

AMD a anunţat într-un comunicat de presă numirea lui Colette LaForce, 39 ani, în poziţia  de vice-preşedinte şi chief marketing officer, raportând  lui Rory Read, preşedinte şi CEO.

În noul ei rol, LaForce va conduce operațiunile de marketing AMD la nivel global, inclusiv strategia de marketing, branding, comunicare internă şi externă, evenimente de companie, sponsorizări şi marketing de divertisment.

Rory Read, CEO-ul companiei, a declarat : “Colette aduce companiei o vastă experienţă în marketingul tehnologiei şi dezvoltarea de brand-uri, noi perspective şi o abordare bazată pe rezultate. Toate acestea vor întări marketing-ul global al companiei.”

LaForce se va alătura companiei în această lună, venind de la Dell, unde deţine în prezent postul de chief marketing officer pentru segmentul Dell Services, divizie evaluată la aproximativ 8 miliarde de dolari. În poziția de chief marketing officer pentru Dell Services, LaForce a fost  responsabilă pentru marketingul integrat, generarea cererii, evenimente, comunicarea internă şi externă, libertatea de vânzare şi parteneriate. În cadrul Dell, LaForce a deţinut şi poziții superioare de conducere în marketingul corporativ, comunicare globală, marketing de produs şi marketingul unor segmente de business. De asemenea, LaForce a fost spiritul inovator al corporaţiei şi liderul unor programe executive de comunicare.

Înainte să se alăture companiei Dell, LaForce a petrecut aproape un deceniu în posturi de conducere a operațiunilor de marketing şi comunicării pentru o serie de companii din domeniul tehnologiei şi a celor cu capital de risc, incluzând Rackable Systems (actualul SGI) şi Accenture.

LaForce este licenţiată în litere şi filozofie şi a absolvit cu distincţii Universitatea din Notre Dame. Ea se va alătura companiei AMD pe 14 Mai 2012 si isi va desfasura activitatea din Austin, Texas.

Etichete: , , ,