SAP AG şi Samsung promovează aplicaţiile de business în România

Scris de | 14 mai, 2012
SAP AG şi Samsung promovează aplicaţiile de business în România

SAP AG a anunţat astăzi un parteneriat cu firma Samsung Electronics pentru promovarea aplicaţiilor de business în rândul utilizatorilor de smartphone-uri şi tablete din România.

Printre principalele motive pentru care organizaţiile adoptă aplicaţii mobile de business se numără creşterea gradului de accesibilitate la datele din cadrul companiei, în principal pentru factorii de decizie, flexibilizarea şi eficientizarea timpului de lucru al acestora, dar şi gestionarea rapidă a situaţiilor de criză în baza informaţiilor furnizate în timp real.

Valentin Tomşa, directorul general al SAP România, a declarat într-un comunicat de presă: “Pe plan local, adopţia de aplicaţii mobile de business este abia la început, însă se observă un interes tot mai mare atât din partea companiilor private, cât şi a celor de stat, care adoptă astfel de soluţii în special din nevoia ca angajaţii să fie permanent conectaţi la activitatea companiei. Trendul este mult mai vizibil în Statele Unite sau vestul Europei, însă cu siguranţă vom asista la un boom al aplicaţiilor mobile de business şi în această parte a continentului.”

Potrivit propriilor estimărilor, printre cele mai utilizate aplicaţii mobile de business pe plan local se numără SAP Financial Fact Sheet şi SAP BusinessObjects Explorer, care furnizează analize ample de date în timp real, SAP Pay Approval, dedicată autorizării de plăţi sau SAP Leave Request, pentru eliberarea şi aprobarea cererilor de concediu.

În cadrul evenimentului SAP Technology Day, organizat de către SAP România pe 15 mai, în parteneriat cu HP, Samsung şi VMware, participanţii pot urmări modul în care aplicaţiile de business SAP rulează pe dispozitivele Samsung şi pot testa live capabilităţile acestor soluţii.

Etichete: , , , , ,