Un Muzeu al Filmului şi unul al Muzicii, dorite de către români

Scris de | 6 iunie, 2012
Un Muzeu al Filmului şi unul al Muzicii, dorite de către români

Un sondaj realizat pe pagina oficială de Facebook a companiei Samsung relevă faptul că românii şi-ar dori cel mai mult un Muzeu al Filmului şi unul al Muzicii. Cele două variante din topul preferinţelor românilor au primit 706 şi respectiv 701 voturi.

De asemenea, atunci când vine vorba de muzee care ar putea exista în România, participanţii la sondaj au optat şi pentru Muzeul Gastronomiei (597 de voturi), Muzeul Brandurilor (546 de voturi) şi Muzeul Costumului (504 voturi).

Mihaela Stănoiu, Marketing Manager în cadrul Samsung România, a declarat într-un comunicat de presă: „Samsung îşi propune să susţină participarea largă a publicului la evenimente culturale precum Noaptea Muzeelor. Prin acces liber la Samsung IMAX în 2011 sau prin spectacole de teatru modern la Biblioteca Naţională în 2012, ne dorim să introducem cât mai multe obiective de interes cultural în circuitul Nopţii Muzeelor. Cultura îşi lărgeşte orizonturile astăzi şi de aceea am întrebat în primul rând publicul ce aşteptări are în prezent de la cultură şi Noaptea Muzeelor. Rezultatele au fost extrem de interesante şi inspirate.”

Peste 3.000 de iubitori de cultură au ajutat Samsung să creioneze Noaptea Muzeelor 2013, răspunzând la o serie de întrebări cu privire la ceea ce îşi doresc de la această manifestare culturală anul viitor. Timp de o săptămână, aplicaţia de pe pagina oficială de Facebook Samsung România a oferit şansa de a câştiga un Galaxy Note tuturor celor care au ales să răspundă la întrebări.

În plus, întrebaţi fiind despre motivele pentru care au participat la Noaptea Muzeelor, interesul faţă de cultură (969 de voturi) şi curiozitatea (837 de voturi) au fost răspunsurile clasate pe primele locuri.

Etichete: , , , , ,