Archos lansează noua serie Elements, tableta 97 Carbon

⇣ Sari la articol

Archos lansează tableta Archos 97 carbon, prima din seria Elements ce va include modele de 7, 8 şi 9.7 inchi, cu un design aparte şi acces complet la Google Play.

Modelul Archos 97 are o carcasă compactă, cu o greutate de 618 grame, o grosime de 11.5 mm şi un finisaj din aluminiu. Ecranul IPS multi touch are diagonala de 9.7 inchi iar pe partea de procesare Archos include un procesor la 1GHz şi 1GB memorie RAM.

Memoria internă are valoarea de 16GB, cu posibilitatea de a o extinde prin carduri microSD.

Tableta soseşte cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich din această lună, la preţul de 249 de dolari.