Skype pentru iOS a fost actualizata

Scris de | 22 august, 2012
Skype pentru iOS a fost actualizata

Aplicaţia serviciului de video-calling Skype pentru sistemul de operare iOS a fost actualizată cu o serie de caracteristici noi. Mai mult, Skype pentru iOS dispune acum şi de o compatibilitate mai mare cu dispozitivele din generaţiile anterioare.

Cea mai mare îmbunătăţire adusă aplicaţiei reprezintă caracteristica de „Photo Sharing”. Astfel, utilizatorii aplicaţiei de video-calling vor putea trimite acum pozele realizate cu ajutorul camerei din iPad sau iPhone prietenilor din lista de contacte în doar câteva momente. Un plus la acest capitol e şi faptul că nu există o limită a mărimii unei poze.

Pe lângă „Photo Sharing”, cei de la Skype au anunţat de asemenea că aplicaţia a fost îmbunătăţită şi în ceea ce priveşte consumul bateriei dispozitivului. Skype pentru iOS poate rula astfel în fundal fără ca utilizatorul să-şi facă griji că acest lucru va afecta autonomia terminalului.

Pe lângă lista actuală de dispozitive compatibile, Skype pentru iOS poate fi folosită acum şi de cei ce deţin un iPod Touch din generaţia a treia, orice versiune a iPad-ului şi iPhone 3GS.

Skype pentru iOS poate fi descărcată acum gratuit din App Store.

Etichete: , , , , , , ,