Samsung Galaxy S4: Imagini și specificații cu o zi înaintea lansării

Scris de | 14 martie, 2013
Samsung Galaxy S4: Imagini și specificații cu o zi înaintea lansării

galaxy s4O serie de imagini extrem de clare a unui smartphone descris ca Samsung Galaxy S4 și-a făcut de curând apariția pe un site din China, cu o zi înaintea evenimentului oficial de lansare de la New York.

Echipa de la IT168 a publicat o galerie de nu mai puțin de 19 fotografii, inclusiv cu carcasa deschisă, precum și informații detaliate despre noul model de top al companiei din Coreea. Există extrem de puține șanse ca terminalul din imagini să nu fie noul Galaxy SIV, așa că să și detaliile despre specificațiile smartphone-ului ar putea fi reale.

Potrivit redactorilor site-ului Samsung Galaxy S4 va integra într-o carcasă destul de similară cu cea de anul trecut, de 7.7 mm grosime și 138 grame, un ecran Full HD 1080p de 4.99 inchi, un procesor Exynos 5410 cu 8 core-uri la 1.8 GHz completat de 2 GB memorie RAM, o cameră ce face saltul la  13 MP și o baterie de 2600 mA. În ceea ce privește noile tehnologii, SIV va sosi atât cu un sistem de urmărire al privirii, precum și cu o funcție ce pare să permită operarea ecranului ținând degetul la o mică distanță de acesta.

Toate acestea sunt însă informații neoficiale, lucrurile urmând să fie dezvăluite în cadrul evenimentului Samsung Unpacked 2013 ce va fi transmis live din New York în această noapte de la ora 1.

 

Etichete: , , , , ,