Nouă poziții de stagiar pentru studenți, în cadrul Intel Romania Software Development Center

Scris de | 20 martie, 2013
Nouă poziții de stagiar pentru studenți, în cadrul Intel Romania Software Development Center

intel stagiiDacă ești student și în anul 1,2 sau 3 și ești pasionat de tehnologie pot aplica pentru unul dintre cele 9 poziții de stagiar în cadrul Intel Romania Software Development Center din București.

“Stagiile pe care le organizăm pentru studenți sunt extrem de atractive, pe domenii precum dezvoltarea de software pe platforma Android, pe Yocto și pe Tizen, dar și stagii pe zona de High Performance Computing, Perceptual Computing sau Cloud Computing. Participând la acest program, studenții au posibilitatea de a-și face stagiul de practică într-unul din centrele software cu cel mai ridicat nivel de expertiză din România, să învețe ce înseamnă cultura organizațională a unei mari companii și, poate cel mai important, să lucreze la proiecte care vor construi tehnologiile viitorului sub îndrumarea inginerilor Intel. Obiectivul nostru este de a le arăta că se poate face performanță în domeniul IT și în România și să îi convingem de oportunitățile locale”, a declarat Monica Ene-Pietroșanu, Country Manager Intel Romania Software Development Center.

Studenții care doresc să aplice pentru unul din cele 9 stagii își pot trimite CV-ul accesând http://intel.stagiipebune.ro până pe data de 13 mai a.c. După perioada de înscriere, studenții vor participa la o sesiune de interviuri. Stagiul de practică se va derula în perioada 10 iunie – 10 septembrie și, pe lângă lucrul efectiv la proiecte alături de specialiști de vârf din cadrul Intel, studenții vor participa la o serie de cursuri, ateliere de lucru și activități de team-building.

În prezent, 20% dintre angajații Intel Romania Software Development Center sunt stagiari. Pe lângă stagiile de practică, Intel derulează un program de burse pentru studenți și, de asemenea, organizează și susține competiţii studenţeşti de programare paralelă şi în domeniul Open Source, cursuri şi workshop-uri cu studenţii.

Etichete: , , ,