Laptopurile ASUS VivoBook 15 și S15 sunt disponibile și la noi, vezi prețul

ASUS introduce pe piața românească laptopuri noi în nuanțe expresive: Punk Pink pentru VivoBook S15 cu ScreenPad 2.0, Peacock Blue și Coral Crush (culoarea anului) pentru VivoBook 15 X512.

Scris de | 19 septembrie, 2019
Laptopurile ASUS VivoBook 15 și S15 sunt disponibile și la noi, vezi prețul

ASUS anunță disponibilitatea locală a noilor laptopuri VivoBook S15 S532 și VivoBook 15 X512 în opțiuni coloristice fresh și expresive. Toate modelele beneficiază de ecrane NanoEdge, cu rame ultra-subțiri pe cele patru laturi. Cadrul incredibil de îngust a permis montarea unui ecran mare într-o carcasă mai mică, reducând în mod eficient amprenta laptopului pentru a fi un portabil cât mai compact. Prețurile seriei VivoBook S15 (Punk Pink) pornesc de la aproximativ 3.800 lei (taxe inclusiv) pentru S532 cu ScreenPad 2.0, iar în cazul lui VivoBook 15 X512 (Peacock Blue și Coral Crush) încep de la aproximativ 1.899 lei (taxe inclusiv).Atât portabilele VivoBook S15 S532, cât și VivoBook 15 X512 au la bază a 8-a generație de procesoare Intel Core i7 cu opțiuni grafice până la NVIDIA GeForce MX230. Acestea au stocare duală ce poate fi configurată în versiuni de până la 512GB SSD și 2TB HDD. Gama VivoBook S15 S532 include și configurații cu ASUS ScreenPad 2.0, ecranul integrat în touchpad care sporește eficiența în multitasking. Susținut de noua aplicație ScreenXpert, ScreenPad 2.0 are dimensiuni mai mari – de 5,65” – oferind funcții și beneficii noi pentru ca utilizatorii să poată lucra mult mai eficient.

Etichete: