Facebook și Instagram îți permit acum să ascunzi numărul de like-uri

Scris de | 26 mai, 2021
Facebook și Instagram îți permit acum să ascunzi numărul de like-uri

După mai bine de doi ani de testare a unei funcții care îți poate permite să ascunzi like-uri pe cele două rețele de socializare populare, Facebook și Instagram au luat în sfârșit decizia de o implementa la nivel global. Astfel, utilizatorii pot acum dezactiva like-urile pentru toate postările din feed sau să ascundă numărul de aprecieri primite de propriile lor postări.

Instagram a luat decizia de a implementa funcția după ani de teste și presiune din partea unor oameni de a aduce modificări platformei sale. Serviciul a fost descris în repetate rânduri drept „o amenințare pentru sănătatea mentală a tinerilor”, iar mai mulți experți din domeniu au spus că eliminarea butonului de „Like” sau a afișării numărului de like-uri de la o postare ar putea reduce anxietatea și presiunea socială pe care o resimt unii utilizatori de Facebook șI Instagram.

„Am testat ascunderea numărului de like-uri pentru a vedea dacă ar putea ajuta cumva experiența oamenilor pe Instagram. Ceea ce am auzit de la oameni și experți a fost că ideea de ascundere a like-urilor a fost benefică pentru unii și enervantă pentru alții, mai ales că oamenii folosesc numărul de like-uri ca un etalon pentru a afla ce este popular, astfel că am ales să vă oferim o opțiune” indică un purtător de cuvânt al Instagram.

Cum poți ascunde like-urile

Instagram Like Hide

Opțiunea de a ascunde like-urile se va găsi de-acum încolo în setările celor două rețele de socializare. Pe Instagram, vei găsi o nouă secțiune numită Posts, de unde vei putea să dezactivezi toate like-urile de la postările din feed-ul tău. De asemenea, va exista o opțiune separată care îți permite să dezactivezi posibilitatea de a vedea numărul de like-uri la propriile tale postări, sau poți dezactiva individual acest număr, pentru anumite postări. Aceleași opțiuni vor fi disponibile și pe Facebook în următoarele săptămâni.

Etichete: , , ,