Tazz va livra mâncare direct în interiorul festivalului Untold

Scris de | 25 iunie, 2021
Tazz va livra mâncare direct în interiorul festivalului Untold

Tazz by eMAG și UNTOLD anunță că fanii prezenți la festival vor putea lua masa cu ajutorul tazz by eMAG, care va livra în interiorul festivalului, direct de la zonele de foodcourt.

În plus, pentru participanții la festival, tazz by eMAG și UNTOLD lansează și un produs special, inspirat de bucătăria românească. Produsul va fi potrivit pentru orice tip de dietă, fiind disponibil atât în varianta tradițională, cât și vegană.

„Ne dorim să le oferim o experiență memorabilă participanților de la UNTOLD astfel încât să-și lase grija meselor în seama noastră. Suntem pregătiți să acoperim întreaga zonă și să livrăm rapid comenzile de partenerii prezenți la festival. În plus față de livrare, am pregătit mai multe surprize și experiențe inedite pe toată durata festivalului,” a spus Alin Șerban, CEO tazz by eMAG. 

„Suntem încântați de parteneriatul cu tazz by eMAG, prin intermediul căruia vom reuși să le oferim publicului festivalului o nouă experiență inedită. Aceștia vor putea să se bucure de fiecare moment al spectacolului oferit de artiștii preferați, în timp ce comandă mâncare direct prin aplicație,” a completat Bogdan Rădulescu, Head of Partnerships and New Business UNTOLD.

Etichete: , , ,