Bătălia pentru trofeul „primului miliardar în spațiu”: Richard Branson vrea să ajungă înaintea lui Jeff Bezos

Scris de | 2 iulie, 2021
Bătălia pentru trofeul „primului miliardar în spațiu”: Richard Branson vrea să ajungă înaintea lui Jeff Bezos
Richard Branson și echipajul Virgin Galactic. Foto: Twitter

Șeful Virgin Galactic, Richard Branson, vrea să îl învingă pe Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, într-un duel pe care îl putem porecli „bătălia pentru trofeul primului miliardar în spațiu”.

Astfel, compania lui Branson a anunțat ieri seară că va organiza un zbor de test pe 11 iulie, iar fondatorul său va fi unul dintre cei șase oameni care se vor afla la bord. Toți ceilalți pasageri vor fi angajați ai companiei, iar aceasta va fi doar cea de-a patra călătorie către spațiu pentru Virgin Galactic.

Branson îl va „învinge” prin acest zbor pe Bezos în bătălia primului miliardar către spațiu, zborul Virgin fiind programat cu doar nouă zile înainte de cel al Blue Origin, compania CEO-ului Amazon. Vestea a sosit la doar câteva ore după ce Bezos a anunțat că pe 20 iulie va fi acompaniat în spațiu de Wally Funk, una dintre femeile a cărei șansă de a zbura în spațiu a fost refuzată în anii 60, din motive de gen. Aceasta va deveni cea mai bătrână persoană care ajunge în spațiu.

Naveta Virgin Galactic care va zbura pe 11 iulie va fi prima care duce în spațiu un echipaj complet, și se va lansa din New Mexico. Virgin a primit recent permisiunea de a duce turiști în spațiu, chiar la sfârșitul acestei luni, după ce a demonstrat un test reușit în mai.

„Am fost întotdeauna un visător. Mama mea m-a învățat să nu renunț niciodată și să ating stelele. Pe 11 iulie, va veni timpul ca acest vis să devină realitate la bordul următorului (n.r. zbor) Virgin Galactic” a scris Branson pe Twitter. Miliardarul va împlini 71 de ani la o săptămână după lansare.

Naveta Virgin Galactic este lansată dintr-un avion, atingând o altitudine de aproximativ 88 de kilometri. La polul opus, Blue Origin își lansează racheta New Shepard de la sol, și va atinge o altitudine de aproximativ 106km. Ambele altitudini sunt considerate a fi plasate la „marginea spațiului”.

Etichete: , , , ,

Sursa: Richard Branson aims to beat Jeff Bezos into space by nine days