Primele căști Nothing costă 99 de dolari și vin cu noise cancelling

Scris de | 6 iulie, 2021
Primele căști Nothing costă 99 de dolari și vin cu noise cancelling

Căștile de debut ale Nothing, noua companie a lui Carl Pei, fostul CEO OnePlus, vor costa 99 de dolari și vor veni cu anulare activă a zgomotului de fond (ANC), informează TechCrunch. Fiecare dintre căști va fi dotată cu trei microfoane pentru a putea activa ANC-ul, și vor avea parte de o lansare inițială în UK, India, Europa și America de Nord.

Lansarea va fi făcută pe 27 iulie, iar Pei spune că Ear (1) (da, chiar așa se numesc căștile) vor fi un competitor pentru AirPods Pro-urile de 249 de dolari ale celor de la Apple, în special prin funcția de ANC.

Aceasta nu mai este însă o noutate pe căști cu un preț mai redus – spre exemplu, Echo Buds de la Amazon costă 120 de dolari și includ funcția de anulare a zgomotului de fond. Carl Pei a mai spus pentru TechCrunch și motivul pentru care Nothing a luat decizia de a cumpăra brand-ul Essential: „înainte să ne numim Nothing, Essential a fost unul dintre numele la care ne-am gândit. De aceea am decis să achiziționăm marca, nu avem niciun plan să facem ceva cu Essential”

Essential a fost un producător de telefoane început de creatorul Android, Andy Rubin, după ce a plecat de la Google, și care a avut un singur dispozitiv lansat, fiind închis la începutul lui 2020.

Etichete: , , ,

Sursa: Nothing’s debut earbuds will cost $99 and feature noise cancellation