Sameday inaugurează lockerul easybox cu numărul 2000. Este primul alimentat doar cu energie solară și un senzor de monitorizare a aerului

Scris de | 28 octombrie, 2021
Sameday inaugurează lockerul easybox cu numărul 2000. Este primul alimentat doar cu energie solară și un senzor de monitorizare a aerului

Sameday anunță inaugurarea lockerului easybox cu numărul 2.000, care reprezintă o premieră pentru România, fiind cel dintâi locker alimentat în totalitate cu energie solară și dotat cu senzor de calitate a aerului.

Noua unitate easybox, situată în București, pe strada Rotundă numărul 4, sector 3, nu necesită branșament la rețeaua de electricitate. Lockerul autonom include panouri fotovoltaice, care permit alimentarea directă cu energie solară și dispune de o baterie internă de capacitate ridicată, optimizată de specialiștii Sameday. Aceasta asigură funcționarea dispozitivului, indiferent de condițiile meteorologice.

După ce, în ultimul an, au testat diferite tehnologii de eficiență energetică pentru serviciul easybox, specialiștii Sameday au dezvoltat soluția tehnică pentru lockerul autonom împreună cu Darcom Energy, folosind echipamente Victron Energy. În continuare, compania de curierat își propune extinderea proiectului pentru a contribui la reducerea emisiilor de CO2 din orașele din România și Ungaria, țările în care Sameday își desfășoară activitatea.

De asemenea, și dotarea easybox-ului cu numărul 2.000 cu un senzor inteligent de monitorizare a calității aerului se încadrează în strategia verde a companiei de curierat. Sameday iși propune dezvoltarea de procese de monitorizare, control și reducere a amprentei de carbon care să complementeze măsuri deja implementate precum: extinderea rețelei easybox, dezvoltarea unei flote de autovehicule cu 0 emisii de CO2, reducerea consumului de hârtie prin sisteme pentru managementul digital al documentelor și utilizarea de ambalaje din materiale reciclate.

“Prin serviciul easybox, Sameday și-a propus nu numai să reinventeze experiența de livrare, ci și să reducă amprenta pe care compania o are asupra mediului. Este cunoscut că lockerele sunt prietenoase cu mediul pentru că nu produc hârtii și necesită un număr mai mic de deplasări motorizate, dar țintim mai sus de atât. Din analizele noastre, știm deja că livrările în easybox au un consum de dioxid de carbon cu peste 50% mai mic față de cele door-to-door. Vrem să mergem mai departe și să folosim tehnologia în a monitoriza, controla și reduce emisiile de CO2”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday.

În primele nouă luni ale anului, Sameday a înregistrat o creștere totală a volumelor de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, cu peste 9 milioane colete livrate în easybox. Printre clienții rețelei easybox, create și operate de Sameday, se numără eMAG, Decathlon, evoMAG, Elefant.ro, Flanco, Oriflame, FashionDays, AVON etc.

Etichete: , , , , ,