One UI 4.0 începe să apară pe telefoanele Samsung. Și smartwatch-urile primesc o actualizare nouă

Scris de | 17 noiembrie, 2021
One UI 4.0 începe să apară pe telefoanele Samsung. Și smartwatch-urile primesc o actualizare nouă
foto via @gsmarena.com

În ultimele câteva săptămâni, Samsung a testat actualizarea la interfața One UI 4 bazată pe Android 12 pe toate smartphone-urile din gama Galaxy S21. Compania a anunțat recent că lansează oficial update-ul pe Galaxy S21, S21+ și S21 Ultra. Acest lucru vine la doar câteva ore după ce un program de lansare postat din greșeală a dezvăluit pentru prima dată că aceste telefoane vor primi actualizarea luna aceasta.

Ca de obicei cu astfel de update-uri, deși lansarea începe astăzi, așteptați-vă să dureze câteva săptămâni pentru a ajunge la fiecare dispozitiv în parte.

Există, de asemenea, o nouă actualizare pentru gamele de wearables Galaxy Watch, Galaxy Watch Active, Galaxy Watch Active2 și Galaxy Watch3, care „le va permite utilizatorilor să se bucure de funcții de sănătate îmbunătățite și de fețe noi de ceas”.

One UI 4 vine cu widget-uri noi, o serie de palete de culori noi, o varietate mai mare de emojiuri, precum și mai multe GIF-uri și stickere disponibile de la tastatură. Noua versiune de software te va alerta atunci când o aplicație încearcă să îți folosească camera sau microfonul și include un nou tablou de bord de confidențialitate care aduce toate aceste setări într-un singur loc.

Etichete: , , ,

Sursa: Samsung officially starts rolling out One UI 4 with Android 12 for the Galaxy S21 family