Amazon încearcă să transforme Mass Effect într-un serial

Scris de | 24 noiembrie, 2021
Amazon încearcă să transforme Mass Effect într-un serial

Mass Effect este una dintre cele mai de succes serii care nu a primit încă niciun fel de adaptare pe micul sau marele ecran. În 2010 apăreau zvonurile conform cărora ar fi urmat ca titlul celor de la Bioware să fie subiectul unui film, însă la 11 ani distanță de acel moment, nimic nu s-a concretizat.

Proiectul a fost în mod oficial anulat abia anul trecut, când Mac Walters de la BioWare declara că Legendary Pictures a luat decizia de a renunța complet la ideea de a adapta Mass Effect. „Simțeam că ne luptăm în permanență cu IP-ul. Ce poveste puteam spune în 90 sau 120 de minute? Puteam să îi facem dreptate?” motivează Walters.

Dacă limitările de timp pe care le prezintă o adaptare pe marele ecran i se par prea restrictive lui Walters, soluția ar putea fi trecerea pe micul ecran. Astfel, conform celor de la Deadline, se pare că Amazon Studios sunt aproape de a ajunge la o înțelegere pentru a transforma Mass Effect într-un serial.

Amazon are deja experiența unei serii sci-fi, mărturia acestui lucru fiind The Expanse, care va avea în curând ultimul său sezon. Astfel, „gaura” lăsată de finalizarea serialului în platforma Prime Video a gigantului american ar putea fi cu ușurință acoperită de povestea lui Commander Shepard și a echipei sale, care oricum pare să fie mult mai potrivită pentru un format episodic decât pentru o prezență în cinematografe.

Etichete: , , , , , ,