REVIEW Mass Effect: Legendary Edition – Un clasic renăscut

REVIEW Mass Effect: Legendary Edition – Un clasic renăscut

Scris de | 13 septembrie, 2021

Data de 14 mai 2021 a fost marcată în calendarul redacției noastre imediat ce am aflat, la începutul anului, că va fi momentul lansării lui Mass Effect: Legendary Edition. EA anunța astfel o ediție remastered a primelor trei titluri din una dintre cele mai populare serii 3rd Person Shooter/RPG din istoria gaming-ului, o serie cu care mi-am petrecut sute de ore de-a lungul timpului și pe care am explorat-o din scoarță în scoarță, pentru a afla cât mai multe despre uimitoarea lume creată de BioWare. 

Astfel, când am aflat că EA vine cu un update grafic la ceea ce reprezintă probabil trilogia mea favorită din gaming, entuziasmul și nerăbdarea au început să își facă loc rapid. Din fericire, nu am avut mult de așteptat și pe 14 mai porneam oficial (din nou) în călătoria numită Mass Effect, cu primul titlu din serie, lansat în 2007 și care în acest an a primit unul dintre cele mai bune „facelift-uri” din multitudinea de jocuri remastered cu care am avut de-a face în ultima perioadă.

Înainte de toate însă, o precizare: o să mă concentrez pe primul joc din serie, Mass Effect, lansat în 2008 și care avea cea mai mare nevoie de un update grafic, însă nu doar din acest motiv ci și din simplul management al timpului și spațiului, pentru că un review care ar fi inclus toate cele trei jocuri s-ar întinde pe 10-12 pagini cel mai probabil, astfel că „spargerea” lor pare o decizie firească.

Așadar, am petrecut aproape de 30 de ore în Mass Effect 1 sau Vanilla Edition sau „ăla în care te plimbi mult de tot cu Mako-ul”, l-am și terminat și mă bucur să spun că am rămas la fel de fascinat de el ca prima oară. Mass Effect este un joc care își îndeplinește excepțional de bine atribuțiile, reușind să spună o poveste captivantă, de-a lungul căreia călătorești printr-un univers complet nou și care aruncă în tine cu noi informații despre lumea care te înconjoară la fiecare pas. Sigur, poate părea copleșitor la un moment dat, însă personal nu am simțit niciodată că ar fi prea multă informație adunată într-un singur moment sau că nu ai avea opțiunea de a o trece rapid cu vederea, dacă nu ți se pare destul de importantă.

Hai să examinăm însă pe rând cam tot ce are de oferit Mass Effect, începând bineînțeles cu cel mai important punct forte al său, povestea.

Story

Da, știu, Mass Effect 2 este cel care are cea mai bună poveste din serie, însă primul joc nu poate fi deloc neglijat cu privire la acest aspect. Mass Effect te pune în pielea lui Shepard, unul dintre cei mai buni soldați ai umanității în secolul 22, ale cărui dovezi precedente de eroism, pe care le poți selecta la începutul jocului, l-au făcut să fie extrem de bine văzut de către Consiliul Citadelei, instituția care guvernează asupra majorității spațiului descoperit. Foarte aproape de începutul jocului, Shepard ajunge să facă parte din Spectres, agenți de elită, aflați în subordinea Consiliului, dar care nu se supun niciunei legi care se aplică pentru forțele de ordine „normale”. Misiunea comandantului Shepard (și implicit a ta) este de a-l vâna pe Saren, un alt Spectre care nu respectă una dintre misiunile primite și pune la cale un plan care ar putea duce la distrugerea universului.

La prima vedere, Mass Effect nu oferă o poveste deloc complicată, și într-adevăr, nu e o formulă care să necesite prea multă implicare din partea jucătorului. Poți foarte bine să faci doar misiunile principale și să duci la capăt cât mai rapid povestea, fără a fi nevoie să te adâncești prea mult în side quests sau căutări după collectibles. Avem un „chase” clasic, în care trebuie să îl prinzi pe antagonist, însă care îți va oferi și câteva plot twist-uri remarcabile, și un fir narativ care nu se pierde niciodată de la obiectivul principal: oprirea lui Saren.

Și pentru că tot i-am pronunțat numele, trebuie să menționez că Saren este un villain excelent, reușind să fie în același timp foarte ușor de detestat și de compătimit. Relaționezi oarecum cu ceea ce simte și, spre final, înțelegi că motivațiile sale nu sunt neapărat ceea ce credeai inițial, iar antiteza dintre el și Shepard, prezentată inițial, poate să dispară complet, în funcție de alegerile tale.

Alegeri este un alt cuvânt „de căpătâi” pentru această serie, povestea din Mass Effect fiind definită de alegerile pe care le faci de-a lungul jocului. Evenimentele din primul joc ajung să aibă repercusiuni în cel de-al treilea, astfel că trebuie să fii atent la orice decizie majoră pe care o faci, pentru că aceasta ar putea să te afecteze. De-a lungul timpului, au fost mai multe titluri care au încercat să repete succesul pe care Mass Effect l-a avut cu această „rețetă”, de a introduce alegeri masive care schimbă radical povestea jocului. Evident, nu e ca și cum Mass Effect a pus în aplicare prima acest lucru, însă a reușit să rămână una dintre cele mai bune aplicări ale stilului de „make your own story”.

Grafică

Să trecem însă la ceea ce reprezintă practic motivul acestui review: update-ul grafic primit de Mass Effect. Așa cum era de așteptat, pe prima parte a seriei se observă cel mai bine upgrade-urile vizuale pe care le-au primit jocurile realizate de BioWare, încă din meniu și primele cadre. Întâlnirea cu vechile personaje noi, care au primit un design mult mai plăcut ochiului, este binevenită și parcă ai un sentiment de curiozitate permanentă pentru a vedea cum arată scenele pe care le-ai jucat deja (bineînțeles, dacă ai făcut asta până acum).

Diferența este una uriașă – probabil ai văzut deja acele imagini comparative între jocul original și versiunea remastered, care au circulat cu câteva săptămâni înainte de lansare. Ei bine, imaginile se transpun foarte bine în joc, pentru că Mako-ul, spre exemplu, arată excelent, și expresiile faciale ale personajelor au primit și ele îmbunătățiri simțitoare. Bineînțeles, și planetele pe care aterizezi au avut parte de un update grafic, și texturile sunt mai bune, umbrele și luminile au și ele un aspect mai plăcut, iar călătoria prin lumea lui Mass Effect, deși oarecum limitată de elemente de gameplay, este o adevărată plăcere.

Gameplay

Și da, am zis limitări de gameplay, pentru că oricât de mult aș iubi această franciză, e clar că primul joc al ei rămâne, cel puțin la nivel de gameplay, puțin angrenat în trecut. Deși au existat modificări pentru a îmbunătăți experiența de joc, precum un control mai bun și mai ușor al Mako-ului, pe parcursul jocului vei observa că unele mecanici se simt învechite: nu poți selecta cu ușurință mai multe iteme pentru a le distruge sau a le vinde, clădirile au doar câteva layout-uri care se tot repetă, iar colegii tăi de echipă vor alerga de multe ori în calea focului deși tu le indici în mod clar să nu facă asta.

Armele sunt relativ diverse și se găsesc cu ușurință, upgrade-urile se fac ușor, iar skill-urile celorlalți membri ai echipei sunt foarte interesante și utile în multe momente. În ceea ce privește side quest-urile, multe dintre ele merită făcute, fie și pentru a obține mai multe detalii despre lumea în care te afli, iar câteva dintre acestea te familiarizează cu elemente importante din Mass Effect 2 și Mass Effect 3.

Concluzia connect

Mass Effect: Legendary Edition este unul din puținele remastere de care gamerii chiar aveau nevoie. Căzută într-o groapă adâncă odată cu Andromeda, jocul care a încercat să pună bazele unei noi povești în universul Mass Effect, seria avea nevoie de un succes înainte de a reveni din nou în atenția publicului, iar Legendary Edition este un așa-numit „safe bet”, însă unul care îi răsplătește pe cei de la EA și pe BioWare nu neapărat cu încredere că întoarcerea lor în acest minunat univers va fi una reușită, ci mai degrabă cu puțin hype și dorință de mai mult din partea fanilor. Update-ul grafic face ca jocul să fie mult mai atractiv pentru generațiile noi de gameri, iar povestea în continuare excelentă le oferă celor vechi scuza perfectă pentru a se pune din nou în pielea lui Commander Shepard.

Mass Effect: Legendary Edition a fost testat în versiunea de Xbox Series X.

Plusuri

  • Update-ul de grafică permite unei noi generații de jucători să descopere una dintre cele mai fascinante lumi din gaming, și oferă șansa celei vechi de a o redescoperi.
  • Povestea rămâne la fel de bună ca până acum, servind ca un prim pas excelent în universul Mass Effect.
  • Personajele sunt în continuare captivante (în cea mai mare parte), iar Saren este un antagonist care oferă mai mult decât ai crede la prima vedere.

Minusuri

  • Gameplay-ul rămâne încă limitat, neavând parte de schimbări majore, care să îl aducă la „standardele” jocurilor din ziua de azi.

Etichete: , , , , ,