Serialul cu Volodymyr Zelenskyy este acum pe Netflix; „Sluga Poporului” se vede şi în România

Scris de | 18 martie, 2022
Serialul cu Volodymyr Zelenskyy este acum pe Netflix; „Sluga Poporului” se vede şi în România

Cu câteva zile în urma PRO TV promitea să difuzeze serialul de comedie care l-a propulsat în atenţia publicului pe preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy. E vorba despre „Sluga Poporului”, care a ajuns pe Netflix în această săptămână şi se poate vedea inclusiv în România.

În „Sluga Poporului” („Servant of the People”), actorul principal joacă un profesor de istorie care candidează ca o provocare, ca o glumă la funcţia prezidenţială şi o şi câştigă. Cel mai şocant aspect e că în urma popularităţii strânse după 3 sezoane de serial, Zelenskyy chiar a devenit preşedintele Ucrainei şi de o lună încoace eroul adorat al planetei, ţinând piept forţelor lui Vladimir Putin.

Deocamdată puteţi viziona 23 de episoade ale comediei pe Netflix, acesta fiind primul sezon. „Sluga Poporului” a debutat în 2015 şi a durat 3 sezoane, fiind disponibil pe Netflix între 2017 şi 2021, dar nefiind prea băgat în seamă, în lipsa vizibilităţii internaţionale. Revenind la poveste, Zelenskyy este un profesor de istorie la liceu, un idealist, care e filmat de elevi în vreme ce răbufneşte plin de năduf în faţa unui coleg în cancelarie şi ţine un discurs anti corupţie care îl face viral.

Serialul a fost văzut de milioane de ucrainieni, iar numele său a fost pus unui partid politic, cu care apoi Zelenskyy a câştigat preşedinţia în 2019. Producţia include urmăriri cu maşini, politicieni beţi şi corupţi, care cad cu nasul în mâncare la dineuri şi multiple candidaturi la Eurovision mai mult sau mai puţin reuşite.

Zelenskyy are 44 de ani şi a început cariera în comedie în adolescenţă, dublându-l şi pe ursuleţul Paddington în 2014 şi 2017 şi fiind unul dintre cei mai de succes actori de sketch-uri de comedie din ţara sa.

Etichete: , , , ,

Sursa: CNET