LG UltraGear 32GQ850 este un nou monitor de 260 Hz, cu rezoluţie 1440p

Scris de | 26 mai, 2022
LG UltraGear 32GQ850 este un nou monitor de 260 Hz, cu rezoluţie 1440p

ASUS nu e singura care lansează monitoare cu refresh rate ridicat în aceste zile, iar LG vine cu noul său model UltraGear 32GQ850, care propune un refresh rate de 260 Hz. Acest nou venit dispune de un panou de 31.5 inch, cu rezoluţie 1440p şi refresh rate de 260 Hz.

LG UltraGear 32GQ850 este înrudit cu modelele 32GQ950 şi UltraGear 48GQ900, care va sosi în Europa pe parcursul anului. Acest model aduce două porturi HDMI, un port DisplayPort şi 3 porturi USB 3.0 Type-A. LG a inclus şi un pivot, cu înălţime şi înclinare ajustabile. Ce lipseşte? Preţul, dar şi difuzoarele. Ecranul folosit aici este un Nano IPS cu polarizer ATW, iar gamerii se vor bucura şi timp de răspuns de 1 ms GtG.

UltraGear 32GQ850 acoperă spaţiul de culoare DCI-P3 în proporţie de 98% şi oferă şi suport pentru AMD FreeSync Premium Pro, dar şi NVIDIA G-Sync. Există şi VESA Adaptive Sync, certificare DisplayHDR 600, dar totuşi nu şi DisplayHDR 1000 ca pe UltraGear 32GQ950. Certificarea înseamnă că primim procesare de imagini în 10 bit, 600 de nits de luminozitate şi local dimming. Rezoluţia nativă este 2.5K QHD, adică 2560 x 1440 pixeli.

Refresh rate-ul de bază este 240 Hz, dar prin overclocking ajunge la 260 Hz. Designul este unul cu muchii foarte înguste pe 3 laturi, aproape invizibile. A debutat şi LG UltraGear 48GQ900, cu panou 4K de 48 inch, refresh rate de 120 Hz, timp de răspuns de 0.1 ms şi design borderless. E mai mult un televizor decât un monitor.

Modelul UltraGear 32GQ950 a sosit la rândul său, cu ecran 4K cu polarizare ATW, diagonală de 32 inch, certificare VESA DisplayHDR 1000 şi 2 porturi HDMI 2.1.

Etichete: , , ,