Realme Pad X devine oficială: tabletă de 11 inch, cu suport pentru stylus, dotări midrange

Scris de | 27 mai, 2022
Realme Pad X devine oficială: tabletă de 11 inch, cu suport pentru stylus, dotări midrange

Realme a anunţat pe 26 mai a treia tabletă din portofoliul său, Realme Pad X. Ea vine după Realme Pad şi Realme Pad Mini şi propune un pachet de dotări midrange, dar şi un design inedit al spatelui mai ales în versiunea verde.

Avem de-a face cu o tabletă cu ecran de 11 inch aici, cu panou IPS LCD şi cu rezoluţie Full HD+. Suportă interacţiunea cu stylusul, are aspect 5:3 şi rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli. Poate atinge 450 de nits de luminozitate, iar trecând la alte dotări, la interior se află un procesor Qualcomm Snapdragon 695, găsit de asemenea şi pe telefonul Realme 9 Pro. Tableta este disponibilă în nuanţele albastru, gri şi verde, cea verde având un imprimeu ce aduce cu un steag de curse în zona de sub cameră.

Alte dotări includ 4 sau 6 GB RAM, dar şi 128 GB stocare, slot microSD şi o baterie de 8340 mAh, care se încarcă la 33W. Realme Pad X măsoară 7.1 mm în grosime şi cântăreşte 499 de grame, iar ea foloseşte difuzoare quad cu tehnologie Dolby Atmos. În ce priveşte camera, avem un senzor frontal de 8 MP cu unghi de 105 grade şi o cameră principală de 13 MP. În ce priveşte software-ul, terminalul rulează Android 12 cu Realme UI 3.0 for Pad.

Vorbind despre preţul plătit pentru dispozitiv, tableta porneşte de la 193 de dolari pentru versiunea cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare, în vreme ce modelul cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare va costa 237 de dolari. Atenţie, acestea sunt doar preţuri pentru China, iar în Europa produsul va fi mai scump.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena