Difuzoarele Alexa ar putea să imite vocea unei persoane moarte. Cum ar fi ca Bunica ta decedată să-ți citească o poveste înainte de culcare?

Scris de | 23 iunie, 2022
Difuzoarele Alexa ar putea să imite vocea unei persoane moarte. Cum ar fi ca Bunica ta decedată să-ți citească o poveste înainte de culcare?
foto via @ubergizmo.com

Ți-ai putea imagina cum difuzorul tău smart începe să vorbească brusc ca ruda ta decedată? Cum ți s-ar părea aceasta caracteristică, draguță sau mai degrabă creepy?

La conferința Amazon re:Mars din Las Vegas, Rohid Prasad, Senior VP și Head Scientist de la Alexa, a descris această caracteristică. Pe scenă, Prasad a spus că deși inteligența artificială nu poate elimina durerea pierderii celor dragi, „cu siguranță le poate face amintirile să dureze„. Apoi a apărut un videoclip în care un copil o întreabă pe Alexa: „Poate bunica să termine de citit Vrăjitorul din OZ?” După ce spune „okay„, Alexa continuă să vorbească cu vocea bunicii copilului.

Prasad a explicat că inginerii au activat o modalitate de a face Alexa să vorbească cu vocea oricui după ce au ascultat o înregistrare a acesteia pentru mai puțin de un minut. Anterior, așa ceva ar fi necesitat ore de înregistrări într-un studio.

Visele noastre science fiction devin realitate„, a spus Prasad. Întradevăr, inteligența artificială atinge noi niveluri de comportament asemănător omului datorită progreselor de învățare automată (Machine Learning). Ca fapt divers, vedeți și știrea în care un inginer Google pretinde că un AI a devenit conștient de sine.

Amazon nu a spus nimic despre implementarea funcției curând și este posibil ca oficialii companiei doar să etaleze capacitățile asistentului digital.

În timp ce o funcție ca aceasta ar putea fi utilă, de exemplu atunci când doriți ca cei mici să vă audă vocea prin difuzor, unii oameni ar putea fi incomozi cu privire la modul în care ar putea fi folosită greșit.

Etichete: , ,