Oamenii de știință au descoperit o lume oceanică la 100 de ani lumină de Pământ

Scris de | 25 august, 2022
Oamenii de știință au descoperit o lume oceanică la 100 de ani lumină de Pământ

Oameni de știință au descoperit o lume frumoasă oceanică care pare să fie smulsă din Războiul Stelelor. Exoplaneta TOI-1452 b a fost descoperită la doar 100 de ani lumină de Pâmânt, iar o nouă lucrare despre descoperire spune că întreaga planetă este acoperită de un strat gros de apă și că este situată suficient de departe de steaua ei pentru a putea susține viața.

Lumea oceanică a fost descoperită de o echipă de cercetători de la Universitatea din Montreal. Charles Cadieux, liderul echipei, a anunțat descoperirea săptămâna aceasta. Cadieux este, de asemenea, membru al Institutului de Cercetare de Exoplanete (iRex).

Planeta este doar puțin mai mare ca dimensiune și masă decât Pământul. Deși faptul că această exoplanetă este acoperită cu apă este intrigant, ea este totodată situată la o distanță perfectă față de stelele sale pentru a nu fi prea rece sau prea fierbinte. Asta înseamnă că ar putea susține viată, deși nu este clar ce fel de viață ar putea prospera pe o lume oceanică ca aceasta.

Nu este pentru prima oară când vedem planete întregi sau obiecte cerești acoperite de apă. Unele dintre lunile lui Jupiter și Saturn sunt acoperite de straturi groase de apă, dar cu toate acestea nu este clar dacă lumea oceanică este cu adevărat oceanică sau doar acoperită de un strat gros de ocean care în cele din urmă se întâlnește cu roca.

Cercetătorii au descoperit mai întâi un traseu către această lume oceanică datorită cercetărilor făcute de telescopul spațial TESS al NASA.

Pe baza dateor pe care le-au adunat de la alte instrumente de observare, cercetătorii spun că lumea oceanică nou desscoperită este probabil stâncpasa ca Pământul. Cu toate astea, un strat gros de apă poate acoperi cea mai mare parte a suprafeței sale și poate reprezenta, de asemenea, o mare parte din masa planetei. Momentan nu este clar, dar cu ajutorul telescopului spațial James Webb s-ar putea determina mai multe pe viitor.

Cercetătorii au publicat descoperirile în The Astronomical Journal.

Etichete: , ,