JBL Tour ONE M2 este o pereche de căşti on ear cu autonomie de 50 de ore

Scris de | 6 septembrie, 2022
JBL Tour ONE M2 este o pereche de căşti on ear cu autonomie de 50 de ore

Dacă e un produs cu care noile căşti JBL Tour One M2 e gata să rivalizeze, acela e Sennheiser Momentum 4. Mă uit la autonomie şi e uşor de văzut asta, de vreme ce primim 50 de ore de utilizare pe acest produs, care aduce şi ANC.

JBL a venit la IFA cu acel toc pentru căşti care are şi ecran tactil, dar nu doar atât. A adus în Berlin şi căştile on ear Tour ONE M2, cu drivere generoase şi cu tehnologii PRO şi Spatial Sound. Există şi opţiunile de personalizare Personi-fi 2.0 preluate de la compania mamă Harman, dar şi un upgrade la conectivitate Bluetooth 5.3 LE. Ni se promite şi un design pliabil şi confortabil, imitând ceea ce oferise predecesorul Tour ONE.

Driverele au 40 mm şi şi obţinem 30 de ore de autonomie cu ANC activat şi 50 de ore fără funcţia de anulare a zgomotului. JBL numeşte tehnologia „True Adaptive Noise Cancelling” şi oferă ajustări pentru preferinţele utilizatorului cu un mod Ambient. Nu mai puţin de 4 microfoane mijlocesc aceasta suprimare de zgomot, utilă inclusiv la apelurile telefonice.

JBL Tour ONE M2 se va vinde pe negru sau „champagne”, un soi de argintiu-bej şi va fi disponibil în magazine de abia la început de an 2023 la suma de 299 de euro.

Etichete: , , ,