Tesla prezintă primul său robot umanoid; Îl vedem în acţiune

Scris de | 2 octombrie, 2022
Tesla prezintă primul său robot umanoid; Îl vedem în acţiune

Tesla ne-a mai oferit teasere cu privire la primul său robot umanoid, Tesla Bot, dar pe 1 octombrie am văzut şi o versiune mai aproape de cea finală. Dezvăluirea s-a făcut în cadrul evenimentului Tesla AI Day 2022, iar robotul a păşit pe scenă, cu mişcări şocant de naturale.

De această dată nu a fost un om în costum de robot ca la prezentarea Tesla din 2021. Deşi robotul e funcţional, partea estetică nu e încă finalizată, fiind vizibile toate cablurile şi componentele sale. Musk afirmă că este prima dată când Tesla Bot se poate deplasa fără susţinere, macarale, mecanisme speciale şi cabluri. După o defilare pe scenă, robotul a părăsit-o, pentru ca apoi să continue prezentarea. Am aflat situaţiile sale de utilizare: cărarea unei cutii la birou, udarea unei plante, ridicarea unei piese de metal la fabrica Tesla, pentru asamblare.

Elon Musk a spus la conferinţă şi că prototipul first gen, Bumble C va evolua spre Optimus. Varianta finală va putea merge ca un om, să fie echilibrată şi să care o greutate de 10 kilograme. Va putea de asemenea să folosească unelte şi i se va andoca un ataşament pentru roboţi mici. Prototipul Bumble C este dotat cu un battery pack de 2.3 kilowatt, care ar trebui să asigure o zi întreagă de funcţionare. S-au schimbat dintre specificaţiile robotului de anul trecut, el trecând acum de la 65 de kilograme la 80.

Tesla a mai prezentat şi un al doilea bot, care nu avea aceleaşi funcţii că Bumble C, dar arată mai elegant şi slim. Acesta nu poate merge, fiind adus pe scenă de prezentatori. Pe viitor astfel de roboţi vor lucra în fabricile Tesla 24 din 24, dar pot fi folosiţi şi pentru a îngriji bătrâni, în spitale, centrale nucleare şi altele medii periculoase sau de interacţiune umană (recepţie hotel, meserii cu sarcini repetitive).

Advert 61

Etichete: , , , ,

Sursa: Techcrunch