Flanco dezvoltă împreună cu licee din orașe mari din România programe de practică în cadrul companiei. Prin acestea, retailerul își propune să sprijine dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor profesionale ale tinerilor aflați la început de drum.
Flanco a încheiat un contract de parteneriat de practică cu Liceul Tehnologic Nikola Tesla din București și cu Liceul Tehnologic Nicolaus Olahus din Orăștie.
Astfel, în luna octombrie, 40 de elevi au efectuat stagiul de practică în magazinele Flanco Sun Plaza, Flanco Afi Cotroceni, Flanco Pieptănari și Flanco Orăștie, cu o durată de două săptămâni. În anul următorul, retailerul are în plan să adauge în program parteneriate cu licee din noi orașe, precum Constanța și Miercurea Ciuc.
Elevii participanți au avut ocazia să ia parte în mod activ la sarcinile de zi cu zi dintr-un magazin de retail, să contribuie la buna funcționare a activității, să vină în întâmpinarea clienților atunci când aceștia au avut nevoie de consultanță și să învețe direct de la echipa Flanco noțiuni practice, din domenii diverse, precum: marketing, consultanță, tehnologie și securitate, contabilitate.