LG a lansat un aparat de aer condiţionat deghizat în operă de artă (ARTCOOL Gallery Air)

Scris de | 20 decembrie, 2022
LG a lansat un aparat de aer condiţionat deghizat în operă de artă (ARTCOOL Gallery Air)

Dacă televizoare deghizate în tablouri celebre am mai văzut, ei bine LG duce lucrurile mai departe, cu un aparat de aer condiţionat, care devine operă de artă. Se numeşte LG ARTCOOL Gallery Air-conditioner şi integrează un display de 27 inch.

Suntem în perioada în care au început teaserele pentru CES 2023, acolo unde va debuta de altfel acest produs. LG ARTCOOL Gallery AC dispune de un ecran LCD de 27 inch, care poate afişa opere de artă. Are muchii în stil tablou pe laturi şi deghizează perfect mecanismul de răcire şi ventilaţie. Suportă şi controlul de pe telefon şi integrarea în ecosistemul LG ThinQ. Se poate răci sau încălzi prin tehnologia LG Dual Inverter Compressor şi are un flux de aer indirect pe 3 direcţii.

Prin LG ThinQ utilizatorii pot controla şi fotografia sau tabloul afişat, ba chiar să afişeze şi conţinut video. Aparatul de aer condiţionat poate opera la un nivel de zgomot de doar 20 de decibeli, mulţumită paletelor deghizate din zona de jos. Asta cel puţin în mod Sleep, pentru a nu deranja utilizatorul. Ventilaţia pe 3 direcţii e gândită pentru a nu trimite aerul rece spre persoanele din cameră, deci LG s-a gândit până şi la asta, la confort.

Aspectul 1:1 nu e chiar ideal pentru consumul de content, deci nu vă aşteptaţi să vedeţi Netflix pe acest aparat.

Etichete: , , , ,

Sursa: Gizmochina