Glass Onion: A Knives Out Mystery – Murder mystery pe meleaguri grecești (Film review)
Foto: NETFLIX

Glass Onion: A Knives Out Mystery – Murder mystery pe meleaguri grecești (Film review)

Scris de | 22 decembrie, 2022

A trecut ceva timp de când am scris un review de film (câțiva ani, mai exact), deci o să îți cer să fii puțin mai îngăduitor cu mine decât de obicei. Acestea fiind zise, am avut oportunitatea, grație oamenilor buni de la Netflix România, să văd Glass Onion: A Knives Out Mystery cu aproape două săptămâni înainte de sosirea sa pe platformă. Nu cred că exagerez dacă spun că acesta este probabil unul dintre cele mai așteptate filme ale celor de la Netflix în 2022, și încrederea pe care o au în el se poate vedea destul de clar în București, care a fost împânzit de postere și materiale promoționale pentru continuarea filmului lui Rian Johnson din 2019.

Gigantul din lumea streaming-ului a scos din buzunar o sumă impresionantă pentru a cumpăra drepturile celor două sequel-uri planificate, Knives Out 2 (devenit Glass Onion) și Knives Out 3: 450 de milioane de dolari. Mișcarea a fost una ușor de înțeles, deși unii poate au strâmbat din nas la valoarea acestei sume, însă prin achiziția celor două filme, Netflix și-a asigurat o franciză foarte populară, conceptul de murder mystery fiind unul extrem de atractiv pentru cinefili și publicul general în ultimii ani (un merit pentru acest lucru revenindu-i chiar primului titlu). Dacă a și meritat, rămâne să vă spun în rândurile următoare (fără spoilere, bineînțeles).

Așadar, la trei ani distanță de la Knives Out, continuarea filmului lui Rian Johnson, scrisă și regizată de același om, ajunge pe Netflix, pe 23 decembrie. Un singur personaj rămâne neschimbat, detectivul Benoit Blanc, interpretat de Daniel Craig, Glass Onion primind în rest o distribuție complet nouă, însă cu nume la fel de celebre ca prima parte. Alături de Craig, apar și Edward Norton (în rolul miliardarului excentric Miles Bron), Kate Hudson (în rolul vedetei Birdie Jay) și Jessica Henwick (în rolul lui Peg, asistenta lui Birdie), Dave Bautista (în rolul lui Duke, un influencer cu un following considerabil pe Twitch), Janelle Monáe (într-un rol pe care prefer să nu vi-l zic acum), Kathryn Hahn (în rolul unui politician cu mari aspirații), Leslie Odom Jr. (în rolul lui Lionel, un om de știință) și Madelyn Cline (în rolul lui Whiskey, prietena lui Duke). Bun, pe lângă aceștia mai sunt și câteva nume foarte cunoscute, pe care o să le recunoști atunci când vezi filmul și pentru care nu vreau să îți stric surpriza.

Cr: Courtesy NETFLIX

Distribuția asta atât de mare este normală la un murder mystery, iar Rian Johnson are deja experiența primului film, astfel că știe cum să dezvolte povestea și motivațiile fiecărui personaj. Poți observa destul de clar ce își dorește Duke, de ce ezită Lionel și ce o motivează pe Birdie, iar faptul că mai toți actorii își fac treaba foarte bine și au interpretări convingătoare este un mare plus pentru a te face să intri în atmosfera acestui whodunit.

Misterul din Glass Onion este bine scris, și povestea te va ține cu siguranță lipit de ecranul televizorului până la final (unde apare și principala mea problemă, cu o scenă care schimbă puțin cam ușor atitudinea unor personaje). Lucrurile care par evidente ajung să fie de fapt învăluite în ceață, cele care par suspecte devin dintr-o dată extrem de clare și inocente, și vei încerca, inevitabil, să descoperi cine e vinovatul înaintea lui Blanc. Rian Johnson aruncă și câteva plase în care vei pica, la fel ca personajele, și la sfârșit va fi greu să nu crezi că Benoit Blanc este într-adevăr cel mai mare detectiv din lume.

Glass Onion: A Knives Out Mystery arată superb, și la asta ajută, bineînțeles, și decorul magistral în care este filmat, pe insula Spetses în Grecia. Multe cadre largi, care prezintă construcția uriașă în care se află personajele noastre, inclusiv piesa eponimă, ceapa de sticlă (Glass Onion). Pentru că da, chiar există o ceapă uriașă de sticlă în acest film. Mărturisesc că mi-aș fi dorit ca filmul acesta să se lanseze și în cinematografe în România, pentru că unele cadre chiar merită văzute pe marele ecran.

Cr: John Wilson/NETFLIX

La fel ca în primul film, Daniel Craig reușește să fure aproape fiecare scenă în care se află, iar Janelle Monáe impresionează și ea, aducând multă energie, personajul ei reprezentând unul dintre elementele cele mai dinamice ale filmului.

Am tot încercat să mă hotărăsc care dintre cele două aventuri ale lui Benoit Blanc mi-a plăcut mai mult – Knives Out sau Glass Onion. Nu am reușit însă, și cred că am nevoie să mai văd o dată al doilea titlu ca să încerc să ajung la o concluzie. Ambele sunt filme solide, bine scrise și cu distribuții stelare, iar Glass Onion reușește să adauge cărămizi importante la construcția deja începută în urmă cu 3 ani de primul titlu din serie. Poți vedea Glass Onion: A Knives Out Mystery de mâine, 23 decembrie, numai pe Netflix și îți recomand cu toată căldura să te uiți la el, pentru că nu vei regreta. Rian Johnson reușește să creeze din nou un mister pe care îți va face plăcere să încerci să îl dezlegi.

Etichete: , , , , , , ,