După ce Huawei a reuşit să atingă un echilibru financiar în 2022 prin intrarea pe noi segmente de piaţă, iată că acum compania chineză ar putea pierde accesul la tehnologii vitale. SUA i-ar putea bloca accesul la tehnologie 4G şi Wi-Fi 6.
Totul începea în 2019, atunci când SUA a pus Huawei pe o listă neagră de entităţi. Asta însemna că dacă erai companie americană şi doreai să lucrezi cu Huawei, aveai nevoie de o licenţă specială, greu de obţinut. Intel a reuşit, AMD la fel, Qualcomm mai greu, doar pentru chipseturi 4G. Mulţi credeau că măsura va rămâne în vigoare doar pe durata regimului Trump, dar ea a continuat şi în administraţia Biden.
Licenţele continuă să fie acordate şi SUA pare să se fi domolit cu restricţiile… până azi. Insideri citaţi de Reuters afirmă că pe viitor SUA ar putea bloca accesul Huawei la tehnologie 4G, Wi-Fi 6 şi Wi-Fi 7, plus tehnologie legată de inteligenţă artificială şi cloud computing. Deja se cer licenţe 4G şi le sunt refuzate celor de la Huawei în culise, conform sursei. Licenţele vechi vor fi revocate sau vor expira.
În ultimele luni SUA a blocat mai degrabă Huawei din a cumpăra echipamente pentru producţia de chipseturi. Compania avea voie să cumpere doar elemente de producţie pentru cipuri de 14 şi 16 nm, demult depăşite. Olanda şi Japonia s-au alăturat blocadei, fiind nume mari între producătorii de echipamente de gen. Ce urmează acum? Fie încă o pivotare pentru Huawei, fie accelerarea dezvoltării de soluţii proprii. Nu uităm că Huawei are foarte multe brevete pe care să le aducă la o negociere.