Acer lansează o bicicletă electrică cu design inedit, autonomie de 112 kilometri

Scris de | 21 martie, 2023
Acer lansează o bicicletă electrică cu design inedit, autonomie de 112 kilometri

Acer e în general un brand pe care îl asociem cu PC-urile de gaming, cu laptopurile, monitoarele mari cât TV-urile şi mai nou cu notebook-uri eco friendly. Acum a intrat pe o piaţă complet nouă şi a anunţat o bicicletă electrică, cu autonomie de 112 kilometri.

Noul dispozitiv se numeşte Acer ebii e-bike şi are o greutate redusă. E un produs gândit pentru deplasare în mediu urban şi vine cu funcţionalitate AI. Cu ajutorul său poate învăţa foarte uşor preferinţele celui de pe bicicletă. Va schimba automat vitezele în funcţie de condiţiile drumului pentru o experienţă optimă. Cântăreşte 15 kilograme şi atinge o viteză maximă de 32 km/h.

Încărcarea de la zero la 100% se face în doar 2.5 ore, iar power brick-ul se poate utiliza şi pentru a încărca un telefon sau telefon mobil. ebii are şi o aplicaţie companion, ebiiGO, care oferă informaţii despre uzura bateriei, rute recomandate şi zone cu limite de viteză. Poţi bloca sau debloca bicicleta tot din aceeaşi aplicaţie. Mai vine şi cu o alarmă anti furt şi se va bloca automat când telefonul care îi e asociat nu e în proximitate.

În ce priveşte siguranţa, Acer a inclus senzori de detecţie a coliziunii, pneuri fără aer şi iluminare în toate direcţiile. Din păcate nu avem şi preţ, dar Acer a promis că el va fi competitiv.

Advert 61

Etichete: , , , ,

Sursa: Gizmochina