Oficial: Când ajunge „Avatar: Calea apei” pe Disney+

Scris de | 16 mai, 2023
Oficial: Când ajunge „Avatar: Calea apei” pe Disney+

Așteptarea se apropie de sfârșit! După un parcurs istoric în cinematografe,  pelicula fenomen global regizată de James Cameron, „Avatar: Calea apei” va debuta pe 7 iunie pe Disney+ și va include conținut bonus în care telespectatorii pot face cunoștință cu regizorul și producătorii, echipa de distribuție și echipa de filmare. 

„Avatar: Calea apei” a debutat în cinematografe pe 16 decembrie și a devenit cel de-al treilea film cu cele mai mari încasări din toate timpurile și din întreaga lume obținând aproape 2,32 miliarde de dolari din încasări. Nominalizată pentru mai multe premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, pelicula a stabilit un nou standard în ceea ce privește efectele vizuale. Produs de Cameron și de partenerul lui de o viață, Jon Landau, filmul de la 20th Century Studios-Lightstorm Entertainment îi are ca protagoniști pe Sam Worthington, Zoe Saldaña, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Cliff Curtis și Kate Winslet. Această distribuție este completată de tinerii actori Britain Dalton, Jamie Flatters, Trinity Jo-Li Bliss, Bailey Bass și Jack Champion. Scenariul a fost creat de James Cameron, Rick Jaffa și Amanda Silver, pe baza unei narațiuni de James Cameron, Rick Jaffa, Amanda Silver, Josh Friedman și Shane Salerno. David Valdes și Richard Baneham au rolul de producători executivi ai filmului.

„Avatar: Calea apei” explorează zone nedescoperite din adâncurile Pandorei. Acțiunea filmului se petrece la mai mult de zece ani de la evenimentele din primul film, astfel că „Avatar: Calea apei” prezintă povestea familiei lui Sully (Jake, Neytiri și copiii lor), problemele cu care se confruntă aceștia și până unde trebuie să meargă pentru a fi în siguranță, luptele pe care trebuie să le poarte pentru a rămâne în viață și tragediile pe care trebuie să le îndure. Toate acestea se petrec pe fundalul peisajelor marine uluitoare din Pandora, unde publicul face cunoștință cu o nouă cultură, Na’vi, și tot felul de creaturi acvatice exotice. 

Etichete: , , , , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.