Samsung îşi aduce programul de reparaţii acasă în Europa

Scris de | 20 iunie, 2023
Samsung îşi aduce programul de reparaţii acasă în Europa

Samsung şi-a extins programul de reparaţii acasă şi în Europa, după disponibilitatea sa în Coreea de Sud şi SUA. Posesorii de telefoane Galaxy S20, S21 şi S22 îşi pot înlocui acasă ecranul şi alte componente.

Programul este disponibil în Marea Britanie şi alte câteva ţări europene, după lansarea din SUA în 2022. Utlizatorii pot repara atât telefoanele de mai sus, cât şi laptopuri ca Galaxy Book Pro şi Galaxy Book Pro 360. Totul de dragul extinderii ciclului de viaţă al produsului, la presiunea UE, printre altele. Samsung a promis să extindă şi mai mult disponibilitatea programului de reparaţii, deci probabil ajunge şi la noi, în Europa de Est.

Alte ţări vizate de extinderea de acum sunt Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Polonia, Spania, Suedia. În SUA Samsung a lucrat cu iFixit pentru implementarea, în veme ce în Europa AWSO şi 2Service se vor ocupa de distribuţia şi vânzarea de kituri de reparaţii. Revenind puţin la telefoane, aflaţi că posesorii de modele Galaxy S20, S21 şi S22 vor putea înlocui acasă ecranele, sticlă din spate şi porturile de încărcare. Mă mir că nu e şi bateria pe listă.

Dacă vrei să repari un Galaxy Book Pro, ai acces la 7 componente, inclusiv zona frontală a carcasei, spatele, ecran, baterie, touchpad, buton Power şi picioruşe din cauciuc.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: Engadget