Apple Watch X ar urma să vină cu un corp mai subţire şi curele magnetice

Scris de | 15 august, 2023
Apple Watch X ar urma să vină cu un corp mai subţire şi curele magnetice

Despre Apple Watch Ultra 2 am mai scris, atunci când am aflat că va avea componente scoase la imprimantă 3D, dar acum avem informaţii despre un aşa numit „Apple Watch X”. El ar urma să vină cu un corp mai subţire decât predecesorii şi curele magnetice.

Apple lansa primul său ceas în 2015 şi de atunci a tot upgradat purtabilele sale. Apple Watch X e un model aniversar de 10 ani, pregătit pentru anul 2024 sau 2025 chiar. El include ataşamente pentru curele cu magnetice, care înlocuiesc actualul design slide-in şi lasă spaţiu pentru o baterie mai generoasă.

Va avea şi un corp mai subţire şi uşor şi un ecran microLED, care afişează o imagine mai plăcută decât actualele OLED-uri. Pe partea de sănătate şi fitness, Apple Watch X va aduce un senzor pentru tensiunea arterială, pe lângă cel de puls, somn şi SpO2 deja existent pe modelele actuale. Apple Watch Series 9 va sosi înaintea sa, probabil chiar în această toamnă, odată cu seria iPhone 15, în septembrie.

Se discută tot mai mult de data de 13 septembrie pentru eveniment. Ar aduce un procesor nou pentru prima dată de la Apple Watch Series 6 şi noi variante de culoare.

Etichete: , , , ,

Sursa: Engadget