Google a lansat o unealtă de căutare AI care face rezumatul articolelor lungi

Scris de | 19 august, 2023
Google a lansat o unealtă de căutare AI care face rezumatul articolelor lungi

Google tocmai a lansat un nou tool în zona sa Search Labs, în cadrul aplicaţiei Google Search de pe Android şi iOS. Noul tool este parte a lui Search Generative Experience (SGE) şi aduce o abordare diferită faţă de chatbot-ul Bard, care a folosit AI-ul până acum.

Cel nou are rolul de a îmbunătăţi rezultatele căutărilor şi va sosi în curând şi în Chrome. Scopul lui SGE este să ajute utilizatorii să interacţioneze cu articolele lungi în mod mai eficient, făcând rezumate ale lor în puncte cheie. Va fi în special util celor care sunt noi într-un anumit domeniu. Google a avut grijă să nu facă funcţia să preia şi articole ascunse după paywall, după ce o bâlbă de gen a pus pe butuci ChatGPT-ul din Bing.

Punctele cheie generate de AI vor include şi linkuri spre sursa de unde tool-ul a luat informaţia. Asta pentru fact checking şi pentru a nu fi bâlbe şi probleme. Cu acest tool utilizatorii vor putea răspunde la anumite întrebări extrăgând răspunsurile din articol. Noua funcţie din Search Labs este disponibilă doar în engleză şi doar pentru anumiţi utilizatori din SUA.

Încă nu avem un termen limită pentru lansare sa globală. Exemple date de Google pentru acest tool sunt înţelegerea mai bună a limbajelor de programare sau a procedurilor medicale. Veţi găsi funcţia şi pe desktop şi pe aplicaţia de pe Android şi iOS.

Etichete: , ,