REVIEW Huawei Watch GT4: Întoarcerea regelui mid-range

REVIEW Huawei Watch GT4: Întoarcerea regelui mid-range

Scris de | 14 septembrie, 2023

De fapt, nici nu știu cum să încep. Am scris în titlu „întoarcerea regelui mid-range”, iar asta ne arată „cât de în 2023” suntem. Un ceas pe care am avut plăcerea să-l testez și să-l port în ultima vreme, și care se poate cumpăra în schimbul a 1600 de lei, poate fi considerat mid-range, pentru că au început să fie lansate din ce în ce mai multe ceasuri top-end, care se apropie vertiginos de pragul de preț de 1000 de euro. Nu este cazul și aici, și sunt de părere în continuare că acest segment de ceasuri smart, de până în 2000 de lei, reprezintă și va reprezenta mereu grosul segmentului de wearables care se va vinde mereu bine la rafturile reale sau virtuale ale magazinelor.

Dar hai să vedem și cu ce avem de a face astăzi, când vorbim despre Huawei Watch GT4, un smartwatch excelent din punctul meu de vedere, având în vedere că am folosit ca daily driver preț de ceva mai bine de șase luni un Watch GT3. Deci putem spune că sunt familiar cu tot ce poate oferi urmașul său, și care sunt adăugirile principale despre care vorbim când ne gândim la această gamă. GT4 are un legacy destul de important de dus mai departe, iar faptul că este unul din acele ceasuri care funcționează excelent atât cu Android cât și cu iOS îl face una dintre cele mai bune alegeri.

Fashion statement cu o mulțime de modele și culori

Și da, avem de unde alege în acest an, slavă cerului. Watch GT4 vine în nu mai puțin de șapte variante, trei pentru femei și patru pentru bărbați. Aici la connect am testat varianta pe gri, fiind de altfel și singura cu brățară metalică din lineup-ul din acest an. Pe lângă aceasta, mai avem parte și de versiunea pe negru, axată pe sport, de o versiune cu curea din piele, care reprezintă un accesoriu chic care poate fi atașat oricărei ținute, precum și de una verde, care, personal, este cea care mie mi se pare că arată cel mai bine. Toate variantele au diametrul cadranului de 46mm, iar acesta este gama din acest an destinată bărbaților. Trecând la doamne, Huawei ne propune un lineup de trei produse fancy, de 41mm, cu trei curele diferite, piele albă, milanese loop auriu și gri metalic.

Încă de la început ne dăm seama că Huawei a ales ca direcție principală pentru gama GT4 cea fashion, mergând pe un design extrem de inspirat pentru toate modelele sale, iar eu nu spun asta prea des. Nu am reușit să găsesc nici un ceas care să mi se pară că nu arată chiar de top, cel puțin pentru gusturile mele, din toate cele șapte. Dar nu trebuie să mă crezi pe cuvânt și las aici o poză cu toate ceasurile ca să te convingi singur. Nu încerc să-ți vând ceva ci pur și simplu punctez că „ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”. Și nu are rost să ne ascundem.

Display

Și ajungem și la capitolul display, după atât „fashion talk”. Avem montate pe toate cele șapte modele ecrane AMOLED subțiri, cu o densitate PPI de 326, sau 352 dacă vorbim de cele mai mici, de 41 de mm, de pe variantele de damă. Ca utilizare practică, de zi cu zi, nu am avut probleme nici în condiții mai puțin propice de lumină, adică prea mult soare în acest caz, iar noaptea ecranul prinde cu adevărat viață și îți arată ce poate. Contrastul este excelent, iar multitudinea de fețe din care poți alege la o primă vedere, fără să fie nevoie să descarci altele, pun cu adevărat în valoare specificațiile acestui display. Personal, am mers pe cea „phantom yellow”, iar modul în care face tranziția către AOD este absolut superb, mai ales noaptea, după cum spuneam mai devreme. 

Fețele de ceas sunt și ele customizabile, putând alege ce informații vrei să ai pe ecranul principal, de la puls, vreme, pași, baterie, până la presiunea aeriană sau indici de fitness. Adică mai tot ce poți face și cu alte modele de la un producător sau altul, modele realizate special pentru smartphone-urile respectivelor companii. Ce mi se pare cu adevărat de punctat în cazul GT4 este să se vede de pe lună că este un device realizat să se „pupe” bine cu orice telefon, fie el Huawei, sau orice Android sau chiar și iPhone. Menționez și aici că daily driver-ul meu este un iPhone 13 Pro Max, care funcționează fără absolut nici o problemă cu ceasurile Huawei. Asta ca să elimin orice fel de dubiu.

Health Tracking

Una dintre cele mai importante funcții ale oricărui smartwatch este cea de monitorizare constantă a stării de sănătate. Știi tu, știrile alea cu oameni pe care i-a salvat ceasul de la vreun atac de cord. Ei bine, Huawei stă excelent și la acest capitol. De altfel, pot să observ, din exterior, că este o altă direcție pe care compania din China a pus destul de mare accent în dezvoltarea device-urilor sale wearable, și asta se vede. Avem parte i de un senzor nou de monitorizare a bătăilor inimii, care se folosește de AI pentru a te ține mai bine sub observație și a detecta anumite pattern-uri care, poate, nu au ce căuta acolo la o anumită oră în timul programului tău. Practic, cu cât îl vei purta mai mult, cu atât va învăța mai bine ritmul tău de zi cu zi.

La fel este cazul și la sleep tracking, unde am văzut indici foarte bine explicați și analizați, ceva ce îmi amintește de smartwatch-urile Fitbit, și ale lor aplicație, probabil una dintre puținele părți bune care au mai rămas la acele device-uri, însă asta e o discuție pentru altă dată. Revenim la clientul nostru de astăzi și îi dăm puncte în plus și aici, pentru că le merită. De altfel singuru tracking de care nu am fost pe deplin mulțumit este cel al pașilor, acolo unde am observat discrepanțe prin comparație cu alte ceasuri. Huawei Watch GT4 are tendința de a înregistra mai mulți pași decât faci tu, de fapt, iar asta era o mică problemă și la GT3. Bine, este foarte posibil ca ea să fie cauzată de faptul că mă folosesc de o variantă beta a aplicației, deoarece am reușit să testez acest ceas înainte de lansarea sa oficială, tocmai pentru a vă aduce acest review chiar în momentul marelui eveniment organizat în acest an la Barcelona, aici unde suntem și noi prezenți.

Fitness

La fel cum multe persoane aleg un ceas în funcție de măsurătorile de sănătate de care este el capabil, sunt mulți utilizatori de tehnologie care au grijă să-și cumpere cel mai ofertant smartwatch în ale sportului. Again, și aici mi se pare că Huawei a făcut o treabă bună și a introdus o sumedenie de măsurători pe care le poți vedea pe ceas, dar și pe aplicație, dar și sporturi noi, precum sportul rege. Da, avem fotbal acum. Iar pentru cei care au grijă să mănânce foarte atent, GT4 vine la pachet și cu un măsurător de calorii, pentru a ține mai bine sub control dieta zilnică.

Iar cele trei inele pe care trebuie să le „închizi” zilnic, și care vin inspirate de pe alte plaiuri, vor avea grijă să identifice corect numărul de calorii pe care le arzi în funcție de activitatea ta, durata antrenamentelor pe care le faci, fie vorba doar și de o banală plimbare prin parc, dar și numărul de minute petrecute în zona activă, atunci când corpul tău începe să consume mai multă energie. Per total, nu pot să spun că am simțit în vreun moment nevoia de o anumită funcție, iar eu să nu o găsesc pe acest ceas. Chiar pot să mă declar mulțumit și aici și trebuie să trec rapid în revistă și existența unui tracker de ciclu menstrual, însă pe care, din motive absolut evidente, nu am avut cum să-l testez.

Baterie

Un alt punct cheie pe care trebuie să-l bifăm în incursiunea noastră de astăzi este durata de viață a bateriei. Iar aici, spun eu, avem parte de un key selling point pentru cei de la Huawei. Pe testate, bateria durează între 12 și 14 zile, în funcție de intensitatea utilizării, iar pentru mine, ca utilizator de Apple Watch, aceste cifre mi se par venite din altă galaxie, astronomice, ca să fac o glumă. De asemenea, durata de viață a unui ciclu de încărcare se va reduce la jumătate în cazul GT4-ului de damă, însă e de înțeles acest lucru, deoarece șasiul său este considerabil mai mic. Practic, nu există loc fizic pentru un acumulator mai mare.

Concluzia connect

Huawei Watch GT4 ne arată că Huawei încă există și există bine mersi, mai ales pe segmentul de wearables, acolo unde eu sunt de părere că este cel puțin în Top 3 producători la nivel mondial. Smartwatch-urile sale din acest lineup GT4 sunt absolut superbe, toate, semn că Huawei a pus extrem de mare accent pe factorul „fashion”, vin la pachet cu o baterie ofertantă și cu funcții care mai de care în ceea ce privește sportul și sănătatea. 

Am rămas plăcut impresionat după perioada de testare și sunt convins că de aici „sky is the limit” pentru compania chineză pe acest segment. Și ca să mai menționez o dată, ceasul se „pupă” excelent, din toate punctele de vedere, cu orice telefon ai în buzunar în viața de zi cu zi. 

În România, Huawei Watch GT4 vine la precomandă împreună cu un FreeBuds SE 2 la bundle, cadou, un cashback de 2% la achiziționare, și de posibilitatea de a achiziționa produsul în 12 rate fără dobândă. Un alt aspect de menționat este că varianta mea favorită, cea pe verde, va fi disponibilă exclusiv în Huawei Store.

Etichete: , , , , , ,