Google lansează Fitbit Charge 6, brăţara de fitness cu senzor de puls, funcţii Google noi

Scris de | 29 septembrie, 2023
Google lansează Fitbit Charge 6, brăţara de fitness cu senzor de puls, funcţii Google noi

Google a lansat o nouă brăţara de fitness inteligentă, pe numele său Fitbit Charge 6. La acest produs s-a lucrat inclusiv în România, hubul local fiind cel mai mare centru Google de dezvoltare pentru wearables din zona EMEA

Fitbit Charge 6 vine cu integrare mai profundă cu aplicaţii Google ca YouTube Music, Google Pay şi Google Maps. Charge 6 vine cu un ecran color AMOLED 1.04 inch cu Always On Display. Acest fitness tracker vine cu un corp din aluminiu, sticlă şi răşină cu un buton haptic lateral pentru control.

Senzorul de puls este unul actualizat, unul optic, care colaborează cu alţi senzori electrici şi algoritmi machine learning dezvoltaţi de Google. Charge 6 ar trebui să ofere monitorizare a pulsului cu 60% mai precisă decât predecesorul său. Veţi putea face pairing pentru tracker şi la aparate de fitness şi obţine date despre puls în timp real în vreme ce faceţi sport.

Charge 6 măsoară saturaţia de oxigen, SpO2 şi EKG, în căutare de fibrilaţie atrială. Există şi monitorizare de somn, stres, temperatura pielii şi monitorizare a respiraţiei. Fitbit oferă peste 40+ de exerciţii sportive, cu suport pentru citire VO2 Max după sport. Charge 6 are certificare 5 ATM pentru rezistenţa.

Are şi tracking GPS şi Glonass pentru poziţionare globală. Google oferă şi suport pentru YouTube Music şi Google Maps, controlate direct de pe ecranul purtabilului. Receiverul NFC permite şi plăţi prin Google Wallet.

Autonomia ajunge la 7 zile. Fitbit Charge 6 costă 160 de euro şi se poate precomanda acum.

Etichete: , ,