Let’s talk about Assassin’s Creed. După ani întregi în care Ubisoft a plusat foarte mult cu această franciză, iar odată cu fiecare joc lansat părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult de originile sale, iată că avem parte de un titlu care a promis încă de la început că va îndeplini dorințele multor faci AC, și anume să scoată un titlu similar primelor din serie. Haideți să vedem, totuși, cât de similar poate fi Mirage cu jocurile old school care ne-au fascinat tuturor copilăria, prin poveștile lui Ezio, Altair sau familia Kenway.
Context istoric
Să începem cu cea mai importantă parte din orice joc care face parte din franciza Assassin’s Creed: contextul istoric în care se încadrează. Din punct de vedere cronologic, Mirage este plasat în anul 861, în plină eră Hidden Ones (numele inițial al Ordinului Asasinilor), înainte de Valhalla cu un deceniu, dar mult după Origins și Odyssey. Avem parte, astfel, și de întoarcerea hidden blade-ului clasic, așa cum am făcut cunoștință cu el în AC1, pe vremea lui Altair Ibn La Ahad, the original assassin, care mai are vreo câteva veacuri până la naștere în perioada lui Mirage. Însă un punct de legătură important este zona geografică în care se desfășoară cel mai nou joc al seriei, adică în Orientul Mijlociu. Dacă nu mai avem parte acum de Ierusalim, ne regăsim totuși în Bagdadul acelor vremuri (secolul 9, în plină eră a Califatului).
Practic, avem ocazia să ne afundăm într-o societată arabă aflată în plină dezvoltare pre-medievală, și să experimentăm toate lucrurile care țin de acest context. Personajele sunt destul de bine scrise, îmi amintește de acel feeling inițial pe care l-am avut în 2007 (da, atât de tare m-a marcat la vremea respectivă), și mă bucur enorm că am scăpat de acele elemente RPG. Nu vreau însă să mă înțelegi greșit, ador RPG-urile, însă mereu am simțit că lui Assassin’s Creed îi stă bine ca un altfel de joc, adică un action-adventure stealth. Și exact de asta avem parte în Mirage, unde Ubisoft a executat cu măiestrie planul pe care l-au pus la punct în urmă cu ceva ani.
După Valhalla, studioul a luat o pauză de la dezvoltat această franciză, iar cel puțin în opinia mea consider că acest lucru le-a prins destul de bine. Mirage mă duce mai degrabă cu gândul spre AC, AC2 (Ezio Trilogy), Black Flag etc, mai degrabă decât spre Origins, Odyssey sau Valhalla. Adică spre ce ar trebui să aspire orice AC, și sunt convins că foarte mulți dintre fanii seriei vor fi de acord cu mine când spun asta. Pur și simplu, straiele de RPG nu pică la fel de bine pe Assassin’s Creed.
Story & Personaje
În Assasin’s Creed Mirage vei intra în pielea lui Basim Ibn Is’Haq, personaj cu care mulți dintre voi vor fi familiari din Valhalla. Da, este vorba de asasinul oriental care ia contact cu Eivor și îl îndrumă pe acesta prin călătoriile sale britanice. Avem parte în acest an de un „coming of age” story, în care vom descoperi mai bine dedesubturile lui Basim, cum a ajuns el asasin dintr-un simplu hoț de buzunare de la periferia Bagdadului, și cum a negociat multiplele coșmaruri care i-au marcat tinerețea, fără să intru prea tare în spoilere. Cine a jucat AC Valhalla știe exact la ce mă refer, și știe și finalitatea poveștii lui Basim, împreună cu plot twist-ul la care nu se aștepta mai nimeni.
Ca de obicei, avem o suită de personaje secundare care îl pun în valoare pe Basim dar care dau și o tentă de parfum aparte poveștii, unele care îl ajută se dezvolte și să-și descopere abilitățile, precum Roshan sau prieteni vechi care iau parte la arcuri narative de dragoste și trădare, precum Nehal sau Ali. Și prin ochii lor îl vom putea descoperi mai bine pe Basim, unul dintre cele mai bune personaje din Assassin’s Creed de multă vreme încoace, nu că Eivor, Alexios sau Bayek ar fi fost slabi. Poate vorbește nostalgia din mine, but oh boy cât de mult m-a prins povestea din Mirage, și lumea creată odată cu ea.
Și ca să vorbim și de un alt personaj cheie din acest joc, orașul Bagdad, Ubisoft a făcut o treabă extraordinară în a aduce la viață străzile unui așezământ destul de dezvoltat pentru o perioadă în care cele Europene încă se foloseau de infrastructura aproape distrusă lăsată în urmă de către Imperiul Roman. Străzile acestuia, bazarele, dar și clădirile excelent construite dau viață Bagdadului, exact așa cum ne-a obișnuit această serie, în care nu de puține ori lumea explorabilă înseamnă un procent semnificativ din experiența propriu-zisă.
Gameplay
În ceea ce privește gameplay-ul, avem parte și aici de o întoarcere la origini realizată ca la carte, una în care se pune extrem de mult accent pe componenta stealth a jocului. Pe scurt, nu vei mai putea să dai buzna în vreo închisoare păzită de zeci de gărzi înarmat doar cu o sabie și curaj prostesc. Nu, dacă vrei să faci asta în Mirage vei obține un bilet doar dus spre Valhalla (ah, ce funny sunt). Deci Ubisoft readuce stealth-ul în prim-plan în Mirage și te va obliga să te folosești de tot soiul de tertipuri ca să treci prin soldați precum cuțitul încins prin unt. Fluierăturile, bombele cu fum sau ascunzătorile de prin tufișuri sau paie vor deveni aliații tăi de nădejde, as opposed to o bardă imensă de viking cu care spargi țeste (care, fie vorba între noi, nu e prea stealth).
Un alt lucru care mi-a plăcut destul de mult este mecanismul de pickpocketing, adică „cum să-i faci pe băieți la buzunare” mai ușor. Aici avem parte de unul interactiv, care poate fi totuși setat pe easy mode, și dacă tot am menționat câte ceva de pe platoul imens cu posibilități, trebuie să vorbesc și despre filtru video AC1, inclus ca un omagiu de către studio în setările grafice. Practic, această bifă va activa un filtru albastru care te va face să te simți aproape ca Altair, însă eu am vrut ca prima dată să experimentez jocul așa cum a vrut dezvoltatorul, adică fără activarea acestei opțiuni.
Mai departe, am găsit și o sumedenie de side activities pe care le poți întreprinde, dar nu la fel de vaste precum în titlurile precedente, acolo unde aveam parte de peste o sută de ore de gameplay. World Contracts, Tales of Baghdad, History of Baghdad sau Lost Books te vor ține și ele ocupat ore întregi, dar nu îți vor da senzația că te afli într-un joc fără de sfârșit, care îți va consuma absolut tot timpul liber, așa cum era până acum.
