Cum arată o GeForce RTX 4090 de 16.000 de dolari?

Scris de | 23 noiembrie, 2023
Cum arată o GeForce RTX 4090 de 16.000 de dolari?

GeForce RTX 4090 de la NVIDIA este cea mai puternică placă video de gaming de pe piață, însă acest statut vine cu un cost. Prețul la raft pentru o astfel de placă încă se învârte în jurul sumei de 10.000 de lei, adică vreo 2.200$. Iar dacă asta ți se pare mult, înseamnă că suma de 16.000$ pe care a platit-o un overclocker pentru o ediție unică a acestei plăci ți se va părea ruptă direct din filmele SCI-FI. Doar că asta s-a întâmplat, iar placa cu pricina a fost parte a unei licitații organizate de ASUS.

Evenimentul a marcat lansarea modelului ROG Matrix GeForce RTX 4090, cea mai performantă distribuție a producătorului. Dar placa de 16.000$ nu este orice fel de distribuție, aceasta fiind semnată de însuți Jensen Huang, CEO-ul NVIDIA. Iar cel care a cumpărat placa este nimeni altul decât der8auer (Roman Hartung), poate cel mai recunoscut overclocker la nivel global. Alături de ediția unică a acestei plăci, pachetul mai conține și un NFT – adică vreo 10 lei în plus la valoare.

Colecționez plăci Matrix de mult timp, așa că sunt foarte fericit că pot adăuga această ROG Matrix RTX 4090 super specială la colecția mea. Iar faptul că banii vor ajunge la o cauză grozavă precum fundația Make-A-Wish este doar cireașa de pe tort.

der8auer

ROG Matrix RTX 4090 este o placă scumpă chiar și fără semnătura șefului NVIDIA, având un MSRP de 3.199$, adică cu vreo 45% mai mare decât ce găsim în magazine. Dar ce primești pentru această sumă? Păi, cel mai evident este radiatorul de 360mm agățat de ea, care completează sistemul de răcire pe lichid dedicat plăcii. Iar dacă te întrebi de ce ai nevoie de o astfel de soluție, frecvența de 2.700 MHz a nucleului grafic ar trebui să fie un indiciu bun. Distribuția Matrix folosește un VRM cu 24 de faze și un PCB construit special pentru aceasta. Iar pe post de pastă termoconductoare, ASUS a folosit metal lichid.

Etichete: ,