Nothing Phone (1) a fost o demonstrație tehnologică bună, iar modelul Phone (2) a demonstrat că noul brand de nișă al lui Carl Pei are tot ceea ce este necesar pentru a concura cu alte dispozitive „aproape flagship” din piață. Se pare însă că strategia companiei va fi una dublă, iar următorul telefon sub acest brand va fi axat, din nou, pe specificații mid-range. Există deja primele informații neoficiale despre Nothing Phone „2a”, un model care va intra în ofertă la un preț mai accesibil.
Nothing Phone (2a) nu face multe compromisuri pentru a atinge un preț mai mic
Nothing Phone (2a) ar fi un soi de urmaș al originalului Nothing Phone (1), întrucât atât primele imagini, cât și specificațiile hardware îl plasează cam în aceeași zonă de performanță și preț. Spatele telefonului, fotografiat la rezoluție foarte mică, aduce aminte de cel al primului telefon Nothing, cu mai puține zone luminoase individuale. Astfel, costurile de producție ar putea scădea, iar telefonul ar putea ajunge pe piață undeva în zona de 400-500 euro, față de 600-700 pentru modelul Phone 2.
Totuși, compromisurile nu par a fi foarte mari. Sursa acestor informații, leaker-ul Sanju Choudhary de pe X/Twitter, spune că noul telefon va avea în continuare un ecran de 6,7” cu panel AMOLED la 120 Hz, două camere pe spate, cu un senzor principal de 50 megapixeli și stabilizare optică, cameră de 16 megapixeli pe față și o baterie mare, de 4.920 mAh.
Nothing va livra Phone (2a) cu NothingOS 2.5 preinstalat, adică Android 14 cu interfața sa proprietară. De altfel, acesta va fi primul telefon al companiei care este livrat cu noua versiune de Android preinstalată. Phone 2 a fost livrat cu Android 13 și abia recent a început să primească update la versiunea Nothing OS 2.5 cu Android 14 în versiune beta.
Această strategie de la Nothing pare să fie similară cu cea de la Google. Modelul mai ieftin este bazat tot pe design-ul, dimensiunile și capabilitățile variantei mai scumpe, însă se fac mici compromisuri pentru a atinge un preț mai accesibil. Cel mai probabil, procesorul va fi cea mai mare diferență. Nothing Phone (2) este livrat cu Snapdragon 8+ Gen 1, un procesor high-end din 2022 și încă extrem de capabil și în 2023. Modelul Phone 2a va primi, cel mai probabil un procesor din seria Snapdragon 7.
Nu avem încă o dată de lansare pentru Phone (2a), dar putem presupune că nu va avea loc înainte de sfârșitul acestui an.