Un taxi autonom al companiei Waymo a fost distrus în San Francisco. Se pare că mașina a intrat pe o stradă din cartierul Chinatown în timpul festivităților care celebrau Anul Nou Chinezesc, lucru care i-a enervat pe cei care participau la eveniment. Vandalizarea a început cu spargerea parbrizului și a continuat cu înscrisuri cu spray-ul pe exterior și, în final incinerarea vehiculului folosind artificii. Pompierii au stins rapid focul, în mașină nu existau pasageri și nu au existat victime, conform The Verge.
Taxiurile autonome cauzează incidente în trafic
Waymo este singura companie care oferă servicii de taxi autonom în San Francisco în acest moment, după ce licența concurentului principal, Cruise, a fost revocată anul trecut. Cetățenii orașului s-au plâns în ultimii doi ani, de când aceste mașini sunt pe drumuri de faptul că încurcă traficul, iar anterior au existat proteste pașnice care să încurce însă activitatea mașinilor.
Un grup de cetățeni nemulțumiți mergea prin oraș și punea conuri pe capota mașinilor Cruise și Waymo pentru a le „dezactiva”. Atunci când senzorii mașinii observau că un con se află pe capotă, acestea se opreau și nu își mai puteau continua traseul.
Motivele pentru care Cruise și-a pierdut licența de operare pe străzile din San Francisco au fost diverse accidente în care mașinile au fost implicate. Cel mai grav a implicat un pieton, lovit inițial de altă mașină, care a ajuns sub roțile mașinii de la Cruise și care a fost târât câțiva metri sub roți. Mașina s-a oprit, însă a fost apoi greu de mișcat pentru a scoate persoana de sub roți.
Și o mașină Waymo a fost implicată recent într-un accident cu un biciclist care mergea în spatele unui camion. Mașina Waymo nu a văzut biciclistul la timp pentru a evita un impact.
Vandalizarea mașinii Waymo din acest weekend este doar încă un eveniment care demonstrează că nu toți cetățenii își doresc astfel de mașini autonome pe străzi. Având în vedere cât de greu sunt acceptate în orașe mari, dezvoltate, care adoptă rapid cele mai noi tehnologii, probabil că va fi mult mai greu pentru aceste companii în viitor să își extindă operațiunile.