Anunț oficial: Se deschide Muzeul Jocurilor Video din București

Scris de | 2 aprilie, 2024
Anunț oficial: Se deschide Muzeul Jocurilor Video din București

Asociația Arhivelor și Proiectelor de Conservare a Jocurilor Video (AAPCJV) anunță lansarea unui proiect: crearea unui muzeu dedicat jocurilor video în București, denumit Muzeul Jocurilor Video. Această inițiativă, realizată cu sprijinul Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) și susținută de donații private, își propune să conserve și să evidențieze patrimoniul jocurilor video românești și universale, considerate fenomene culturale care au influențat generații întregi de la apariția lor.

Deschiderea oficială a Muzeului Jocurilor Video este planificată pentru ultimul trimestru al anului 2024, iar locația acestuia va fi anunțată în curând. Pentru a coordona această inițiativă, AAPCJV a adus în echipa proiectului pe Andreas Lange, curatorul ComputerSpieleMuseum din Berlin, cel mai mare muzeu de jocuri video din Europa, care va supraveghea sectiunea universală a muzeului.

Prin colaborarea cu RGDA și cu sprijinul liderilor din industria de gaming din România, muzeul va evidenția contribuțiile dezvoltatorilor români la industria globală a jocurilor video, prin dedicarea unei secțiuni speciale jocurilor create în România.

Console expuse și interviuri cu dezvoltatori

Muzeul Jocurilor Video va oferi vizitatorilor o călătorie prin istoria jocurilor video, prezentând evoluția lor de la pixeli la universuri complexe. Expozițiile vor include o varietate de artefacte, cum ar fi console de jocuri, software original, artă conceptuală și interviuri cu dezvoltatori, oferind o experiență imersivă și educativă pentru toate vârstele.

Printre piesele de excepție prezente în cadrul muzeului se va număra și primul joc dezvoltat în România, Astro 64, lansat în anul 1978 de către Viorel Darie pentru mașina de calcul Felix C-256.

Etichete: , , , ,