Laboratorul AI secret al Apple din Europa: Compania a convins zeci de ingineri de la Google să i se alăture

Laboratorul Vision al Apple din Zurich și-a schimbat focusul de pe proiectul defunct Apple Car, și a început să recruteze direct de la Google ingineri care să lucreze la viitoarele produse AI ale Apple.

În 2017, AppleInsider a scris despre existența a ceea ce se numește Zurich Vision Lab, o unitate de cercetare Apple din Elveția. La acea vreme, se credea că scopul existenței ei e proiectul Apple Car, care acum nu mai este de actualitate.

Acum, conform Financial Times, instalația se concentrează pe dezvoltarea AI și, ca parte a acestui obiectiv, a început să recruteze direct de la Google. Totul a început în 2018, odată cu angajarea lui John Giannandrea, anterior șef al AI și Search la Google.

Știrea mai spune că el a fost urmat de cel puțin 36 de alți experți Google în AI. Publicația a ajuns la această concluzie analizând profilurile LinkedIn, anunțurile de angajare și lucrările de cercetare. De asemenea, Apple ar fi recrutat și pentru branșa de generative AI, împărțită în două locații din Zurich.

Una dintre cele două locații, care nu a fost numită, este atât de discretă încât Financial Times relatează că unul dintre vecini nici măcar nu știa de existența biroului.