Revolut lansează Protecția Fondurilor, o nouă funcție de securitate

Scris de | 14 iunie, 2024
Revolut lansează Protecția Fondurilor, o nouă funcție de securitate

Revolut lansează o funcție denumită Protecția Fondurilor, un nivel extra de verificare a identității în aplicație. Cu ajutorul acestuia, clienții își vor putea proteja mai bine economiile sau investițiile, împiedicându-i pe eventualii hoți de telefoane mobile să aibă acces la banii deținuți în Revolut. Protecția Fondurilor este un nivel suplimentar de securitate, bazat pe recunoașterea facială, care, odată activat, va face imposibilă retragerea de fonduri din contul utilizatorului, dacă telefonul acestuia ajunge în mâna unor răufăcători sau dacă parolele sunt compromise.

Multe bănci mizează doar pe un factor de autorizare biometrică (recunoașterea facială sau recunoașterea amprentei digitale), de obicei incluse în soft-ul aparatului telefonic sau care se activează la deschiderea aplicației. În unele cazuri, răufăcătorii pot schimba imaginea pentru recunoaștere sau pot înlocui amprenta pentru acces. Pentru un control suplimentar, Revolut a adăugat Protecția Fondurilor, prin care utilizatorul trebuie să-și verifice identitatea pentru a avea acces la conturile de economii. Aceasta se realizează prin compararea propriei imagini cu fotografia încărcată în aplicație.

Momentul implementării acestei funcții nu este întâmplător – în timpul vacanței de vară când utilizatorii călătoresc mai mult sau participă la festivaluri, riscul de a fi victime ale hoților de buzunare crește. Potrivit statisticilor publicate de presa britanică, în Regatul Unit, la nivelul anului 2022, s-a furat un telefon la 6 minute (în medie). În România, în 2023, 38% dintre fraudele înregistrate în rândul utilizatorilor Revolut au fost din categoria fraudelor neautorizate, iar 69% din sumele pierdute ca urmare a fraudelor au avut drept cauză furturile.

Protecția Fondurilor se lansează luna aceasta ca parte a hub-ului de instrumente de securitate Revolut Secure, în care sunt reunite funcțiile Revolut destinate creșterii nivelului de protejare a banilor deținuți de utilizatorii băncii digitale. Revolut dispune, de asemenea, de sisteme solide de protecție a fondurilor clienților, inclusiv bazate pe modele de inteligență artificială, și de o echipă de peste 4.000 de profesioniști instruiți în domeniul criminalității financiare (specialiști în fraudă, experți în analiza datelor, experți financiari). În 2023, Revolut a prevenit fraude estimate la peste 475 de milioane de lire sterline, compania lucrând constant la actualizarea mecanismelor de protecție pentru a fi cu un pas înaintea escrocilor.

Advert 61

Etichete: , , ,