Honor a lansat modelele X60 și X60 Pro, cu camere de 108MP

Scris de | 17 octombrie, 2024
Honor a lansat modelele X60 și X60 Pro, cu camere de 108MP

Honor a lansat în China două noi modele de smartphone-uri – X60 și X60 Pro, care vin cu ceva mai multe diferențe unul față de celălalt spre deosebire de versiunile anterioare. Astfel, Honor X60 Pro vine cu un display OLED curbat, de 6,78 inchi, cu rată de refresh de 120Hz și rezoluție de 1224 x 2700 de pixeli (19,9;9). Poate atinge o luminozitate de 3000 de niți, și touch screen-ul ar trebui să funcționeze inclusiv dacă ai degetele ude, telefonul fiind waterproof, însă fără un rating oficial IP.

La interior, se află un procesor Snapdragon 6 Gen 1, ceea ce reprezintă un downgrade față de Snapdragon 8+ Gen 1 care se găsea pe X50 Pro. Și versiunea vanilla are același Snapdragon 6 Gen 1 la interior, însă cel de pe versiunea Pro este puțin mai bun, deoarece permite înregistrarea la calitate 4K cu camera principală, spre deosebire de doar 1080p, pe X60 simplu. Ambele telefoane vin cu camere de 108MP, la care se adaugă senzori de adâncime de 2MP. Partea proastă este că nu există însă stabilizare optică astfel că, dacă vrei să filmezi, va trebui să nu fi băut energizant înainte.

Modelul Pro are o cameră de selfie de 8MP, însă este adăpostită într-un punch hole de tip pilulă, deci putem presupune că există și alți senzori acolo, spre deosebire de modelul simplu, care are doar punch-hole-ul circular pentru cameră. Pe Honor X60 Pro mai există și un senzor de amprentă integrat sub display, în timp ce varianta X60 beneficiază doar de unul integrat pe laterala telefonului, pe butonul de power.

În ceea ce privește ecranul versiunii vanilla, vorbim de un downgrade la LCD, care are 6,8 inchi, și vine cu rezoluție de 1080 x 2412 pixeli (20,1:9), cu o luminozitate maximă de doar 850 de niți, diferență foarte mare față de fratele său mai mare din serie. Păstrează măcar viteza ratei de refresh, care atinge 120Hz.

Cele două modele vin cu stocări de 128GB, 256GB sau 512GB, și au o memorie RAM de 8GB sau 12GB. Se vor lansa cu MagicOS 8.0, interfața Honor bazată pe Android 14. Honor X60 și X60 Pro mai diferă și la baterie, acolo unde modelul de bază primește o baterie de 5800mAh cu încărcare pe 35W, în timp ce varianta Pro vine cu o baterie uriașă de 6600mAh, cu încărcare rapidă pe 66W. De asemenea, Pro-ul va avea și un sunet mai bun, datorită unei tehnologii proprietară Honor, Honor Histen 7.1.

Honor X60 este disponibil în China în trei culori – negru, verde și argintiu, în timp ce X60 Pro a optat pentru aceleași, plus o nuanță de portocaliu. Există însă texturi diferite pentru fiecare culoare. În ceea ce privește prețurile, X60 pleacă de la aproximativ 200 de dolari, în timp ce X60 Pro de la aproximativ 210 dolari, o diferență foarte mică. Telefoanele vor ajunge probabil și în Europa, sub o formă sau alta, în lunile următoare.

Advert 61

Etichete: , , , , ,