Huawei a anunțat oficial seria Mate 70, prima care vine din fabrică cu un sistem de operare nou, complet proprietar: HarmonyOS Next. Acesta este primul pas al producătorului chinez către independență software, acest sistem de operare fiind complet nou, incompatibil cu aplicațiile de Android. Asta înseamnă că dezvoltatorii vor trebui să dezvolte aplicații dedicate acestui software, așa cum face pentru Android și iOS. Pe lângă independența software, Huawei se laudă și cu independență hardware, aceste dispozitive fiind construite fără tehnologii americane.
Seria Mate 70 include patru modele
Seria Mate 70 integrează nu mai puțin de 4 modele încă de la început. Vorbim despre Mate 70, un model Pro, un Pro+ și un Mate 70 RS, varianta exclusivistă. Toate au un design similar, dar diferențele apar la interior, unde unele variante includ camere mai avansate, în timp ce altele renunță la anumite componente de top pentru a atinge prețuri mia mici.
Mate 70
Toate sunt construite folosind un design cu sticlă pe față și spate. Este vorba despre sticlă Huawei Kunlun Glass, cu o ramă de aluminiu pe margini. Toate oferă rezistență la apă și praf la standardele IP68 și IP69 pentru adâncime de până la 4m timp de 30 minute și apă sub presiune.
Mate 70 Pro/Pro+
Huawei Mate 70, modelul de bază, este construit în jurul unui ecran de 6,7”, în timp ce toate celelalte modele beneficiază de un panel mai mare, de 6,9”. Toate sunt OLED-uri LTPO cu frecvență între 1 și 120 Hz, iar modelele Pro ating o luminozitate de 2.500 nits. Alte diferențe apar la nivelul bateriei. Mate 70 vine cu acumulator de 5.300 mAh și încărcare la 66W pe fir și 50W wireless. Modelele Pro vin cu 5.500 mAh și încărcare la 100W pe fir și 80W wireless.
Mate 70 RS
Configurațiile hardware sunt cu 12 GB memorie RAM pentru Mate 70 și Mate 70 Pro, alături de 256 GB, 512 GB sau 1 TB stocare. Modelul Mate 70 Pro+ și varianta exclusivistă RS vin cu 16 GB RAM și 512 GB sau 1 TB stocare.
Kirin 9020, un upgrade substanțial față de 9010
Huawei nu vorbește despre procesorul integrat în aceste modele, dar deja avem primele detalii (via GSM Arena). Este vorba despre un model nou numit Kirin 9020. Acesta folosește o configurație cu 8 nuclee, la fel ca Kirin 9010, dintre care câteva folosesc hyperthreading. Astfel, aplicațiile raportează 12 nuclee. Configurația internă pare să fie 1+3+4, cu un nucleu principal, trei de performanță medie și 4 eficiente. Frecvența maximă atinsă de nucleul principal este de 2,5 GHz, cu mult în urma chipset-urilor de top din prezent, care ating 4,3 GHz. Nucleele puternice ar fi bazate pe un design proprietar, Taishan, în timp ce nucleele eficiente ar fi Cotrex-A510 de la Arm, la fel ca până acum.
La nivel de GPU avem un model proprietar Maleoon 920, la 840 MHz, ceva mai puterinc decât cel de pe Kirin 9010. Huawei promite un aport de performanță de 40% față de Kirin 9010 de anul trecut. Este interesant însă faptul că Mate 70 „standard” ar putea fi echipat tot cu Kirin 9010, la fel ca Pura 70 Ultra și Mate XT, în timp ce variantele Pro/RS ar putea folosi noul chipset.
Camerele, principala atracție a seriei Mate 70
La capitolul camere, Mate 70 vine cu un senzor principal de 50 megapixeli cu obiectiv cu diafragmă variabilă f/1.4-4.0, un zoom optic 5x periscopic de 12 megapixeli f/3.4 și un ultrawide de 40 megapixeli f/2.2. Modelul Mate 70 Pro folosește același senzor principal, dar un zoom optic 4x de 48 megapixeli f/2.1 și același ultrawide.
Se pare că pentru Pro+, Huawei păstrează ce-i mai bun. Avem de a face cu un senzor principal de 50 megapixeli cu aceeași diafragmă variabilă dar cu senzor RYYB, nu RGGB, alături de un zoom cu specificații similare (48MP f/2.1, 4x) tot cu senzor RYYB și un ultawide de 40 megapixeli RYYB. Compania Huawei este cunoscută pentru adopția senzorilor cu pixeli galbeni, care pot aduna mai multă lumină decât cei cu pixeli verzi. Dezavantajul este că trebuie să corectezi culorile în software prin procesare avansată. Aici intră algoritmii XMAGE, care folosesc un senzor de culoare pentru a calibra corect culorile.
HarmonyOS Next începe tranziția spre un viitor fără Android
HarmonyOS Next sau versiunea 4.3 a sistemului proprietar de operare, folosește o interfață identică cu cea de până acum de pe Android, dar totul este scris de la zero, deci deși va funcționa la fel, nu va fi compatibil cu nicio aplicație de până acum. Momentan, în perioada de tranziție, acest sistem de operare rulează două „framework-uri”, deci încă permite instalarea și rularea de APK-uri.
Această capabilitate va dispărea însă în viitor și va trebui să descărci aplicații compatibile doar din App Gallery. Deja se găsesc (cel puțin în China) 15.000 de aplicații native de HarmonyOS Next, iar Huawei plănuiește să ofere peste 100.000 de aplicații în următorul an, de la majoritatea serviciilor importante.
Faptul că aceste telefoane încă pot rula aplicații de Android oferă speranțe pentru fani că vor fi lansate, cel mai probabil cu Android și EMUI, și în afara Chinei. Huawei nu a confirmat încă disponibilitatea decât în China, la prețuri care pornesc de la 5.499 yuan (720 euro) și care ajung până la 11.999 yuan (1.570 euro) pentru modelul RS.