OpenAI pregătește „doctori” AI care vor costa 20.000 de dolari pe lună

Scris de | 6 martie, 2025
OpenAI pregătește „doctori” AI care vor costa 20.000 de dolari pe lună

Conform unui articol publicat de The Information (via Sherwood News), OpenAI are în plan lansarea mai multor abonamente semnificativ mai scumpe decât cele din prezent. Dacă 20 de dolari pentru ChatGPT Plus și cei 200 de dolari pentru ChatGPT Pro vi se pare deja scump, planurile de viitor implică abonarea la abonamente de 2.000, respectiv 20.000 de dolari pentru „agenți AI” care pot realiza sarcini de nivel înalt, complet automat.

Agenții AI ar putea realiza sarcini complet automat

OpenAI a prezentat recent Operator, primul său agent AI care poate să folosească internetul pentru tine. Practic, trebuie doar să îi spui ce vrei să facă, iar acesta va lucra automat în fundal, folosind un browser să ducă acea sarcină la bun sfârșit. Tehnologia este momentan în teste, dar în viitor, aceasta ar putea deveni una dintre cele mai folosite de către utilizatorii de AI din toată lumea.

Astfel, compania vede un viitor nu foarte îndepărtat, în care va putea să ceară 2.000 de dolari pe un abonament la un agent AI cu capabilități de nivel ridicat, care probabil că ar putea să accelereze semnificativ fluxul de muncă în anumite domenii.

De asemenea, un agent de 20.000 de dolari este luat în calcul. Acela ar avea acces la un model AI mult mai mare și deci mai capabil, care ar rula pe servere mult mai performante (mai scumpe și care consumă mai mult curent electric). Astfel, costurile pentru acestea ar fi imense. Cel mai probabil, astfel de agenți AI ar fi dedicați companiilor care ar avea nevoie de un astfel de AI care să poată realiza sarcini la fel ca un doctor docent în domeniul respectiv.

OpenAI trebuie să rezolve alte probleme între timp

Desigur, până acolo, trebuie să ne asigurăm că AI-ul din prezent funcționează bine. Chiar și noul ChatGPT-4.5, cel mai avansat model al companiei, are o rată de precizie a informațiilor oferite de 65%, mult mai mare decât a modelelor anterioare, dar nu la un nivel la care să te poți baza complet pe rezultatele pe care le oferă.

O companie care ar plăti 20.000 de dolari pe lună pentru a avea acces la un AI super inteligent care poate realiza sarcini de unul singur, cel mai probabil își va dori ca acei bani să fie cheltuiți pe ceva care chiar poate ajunge la niște rezultate corecte, care să nu halucineze pe parcurs.

Rămâne de văzut dacă astfel de abonamente foarte scumpe ar putea să fie cu adevărat „profitabile” pentru OpenAI. Compania spune că abonamentele de 20, respectiv 200 de dolari pe lună nu reușesc să își acopere costurile, întrucât utilizatorii care plătesc pentru acestea folosesc deja putere de calcul de valoare mai mare. OpenAI speră ca astfel de abonamente pentru agenți AI „scumpi” să reprezinte pe termen lung 20-25% din încasări.

Sursa: Sherwood News