Un zvon surprinzător spune că Samsung ar putea să facă un salt direct către următorul său update important de software, deși cel deja așteptat nu a apărut încă. Practic, Samsung ar trece de la One UI 7, care este bazat pe Android 15, direct la One UI 8, care va fi bazat pe Android 16.
Sursa zvonului este IceUniverse, un tipster destul de prolific din industrie, care a făcut anunțul într-o postare pe X. Samsung face de obicei upgrade-ul său important la următoarea versiune de Android în jurul toamnei, la ceva timp după lansarea oficială de la Google. De această dată am văzut însă întârzieri semnificative, astfel că sud-coreenii s-ar grăbi direct la One UI 8, fără să mai treacă prin update-uri intermediare, precum One UI 7.1 sau One UI 7.1.1. Din nefericire, nu avem și vreo dată estimată pentru apariția unui One UI 8.
One UI 7 a fost amânat constant de anul trecut și până acum, cel mai recent astfel de moment fiind în februarie. Samsung a lansat One UI 7 Beta 5 la scurt timp după Beta 4, dar o problemă la nivelul display-ului a făcut ca amânarea să fie, din nou, necesară. Am ajuns în martie, și compania a anunțat că update-ul său major la One UI 7 ar trebui să ajungă oficial abia în luna aprilie pe dispozitivele eligibile.
Trebuie să luăm în calcul și faptul că Google lucrează la o lansare mult mai rapidă a lui Android 16 în 2025. Android 16 Beta 2 a apărut deja în februarie, iar gigantul american pare interesat să lanseze noul său update de software în al doilea sfert fiscal din 2025, adică undeva între lunile aprilie și iunie, un alt motiv care ar explica graba celor de la Samsung.