Strava a interzis mai multe conturi în legătură cu Coreea de Nord. Decizia vine probabil după o serie de scandaluri în care utilizatorii Strava au expus informații secrete. În unele cazuri a fost vorba de baze militare, în alte cazuri de călătoriile unor politicieni. Este posibil că au implementat acum măsuri stricte, dar nu explică nicăieri legătura cu Coreea de Nord.
Interdicții de la Strava
Strava a blocat contul unui utilizator care a alergat în Maratonul de la Phenian, în Coreea de Nord. Evenimentul are loc anual și a ajuns la 31 de ediții. Anul acesta peste 1.000 de străini au participat la competiție și la evenimentele afiliate, inclusiv o mulțime de diplomați precum ambasadorul britanic în Coreea de Nord. Unul dintre alergători a așteptat să ajungă înapoi acasă și a încărcat cursa pe Garmin Connect, care apoi a sincronizat-o cu Strava. Contul său de Strava a fost imediat blocat.
De asemenea, luna trecută, o persoană a făcut o alergare pe bandă și a setat locația sa de alergare virtuală ca fiind Coreea de Nord. Imediat după, contul lui a fost interzis. În acest caz, după ce a contactat asistența, compania a recunoscut că este o eroare și i-a reactivat contul. Ceea ce este ciudat aici este că nu este ascunds antrenamentul în sine, ci este blocat direct contul.
Rețineți că, din punct de vedere tehnic, Coreea de Nord a interzis istoric dispozitivele GPS independente. Dar se pare că în aceste zile autoritățile închid ochii la ceasuri smart, având în vedere că majoritatea ceasurilor inteligente au GPS în ele. Același lucru este valabil și pentru telefoane (care sunt permise pentru călătoriile turistice). Există operatori de turism care organizează călătorii în Coreea de Nord. În funcție de cetățenie, nu este ilegal ca oamenii să meargă în Coreea de Nord în cadrul uneia dintre acele tururi organizate. Evident, sunt toate controlate și, în general, prezintă străinilor o impresie pozitivă despre Coreea de Nord.
Însă Strava a fost implicată în mai multe scandaluri de spionaj. Întâi, că a dezvăluit informații sensibile despre locația și personalul bazelor militare americane, dar și despre avanposturile de spionaj ale lor. Detaliile au fost publicate de Strava pe hărțile care arată toată activitatea urmărită de utilizatorii aplicației sale, ceea ce le permite oamenilor să-și înregistreze exercițiile și să-l partajeze altora.
Apoi, Strava a fost acuzată că dezvăluie locația liderilor politici. O investigație a ziarului francez Le Monde a folosit aplicația pentru a urmări mișcările lui Joe Biden, Donald Trump, Kamala Harris și alți lideri mondiali. Trump nu este utilizator Strava. Dar bodyguarzii săi sunt. Le Monde a descoperit că unii agenți ai Serviciului Secret american folosesc aplicația, chiar și după tentativele de asasinat asupra lui Trump. Ei au urmărit, de asemenea, mișcările lui Jill Biden și Melania Trump folosind profilurile Strava ale paznicilor.
Dar totuși, nimic din toate acestea nu are logică. De ce ar interzice Strava utilizatorii pentru alergări în Coreea de Nord? Teoretic nu ar fi secrete de dezvăluit acolo. Compania a dat de asemenea un răspuns destul de evaziv.
„În conformitate cu sancțiunile obligatorii ale SUA și controalele la export, care interzic oferirea de servicii online către Coreea de Nord, Strava nu permite utilizatorilor să posteze activități care au loc acolo. Acest lucru este, de asemenea, menționat în mod direct în Termenii și condițiile serviciului. Când un utilizator încarcă o activitate cu date GPS care indică Coreea de Nord, activitatea este ascunsă, contul este suspendat automat și utilizatorul este notificat. Dacă utilizatorul crede că blocarea a fost făcută din greșeală – de exemplu, ca urmare a unor date GPS greșite – poate contacta echipa noastră și, dacă este confirmat, să își restabilească contul”.