Garmin anunță lansarea Connect+, un nou plan premium integrat în aplicația Garmin Connect, destinat utilizatorilor care își doresc un nivel superior de analiză, antrenament și motivație în activitățile sportive. Connect+ aduce funcționalități exclusive, susținute de inteligență artificială, fără a afecta gratuitatea datelor și funcțiilor deja existente în aplicație.
Cu noua funcție Active Intelligence, utilizatorii primesc recomandări și informații personalizate pe parcursul zilei, adaptate în funcție de activitatea și starea lor de sănătate. Cu cât aplicația este folosită mai des, cu atât AI-ul oferă sugestii mai precise. Garmin spune că a pus accent pe securitatea datelor personale.
“Clienții din întreaga lume folosesc Garmin Connect pentru a monitoriza, analiza și împărtăși informații despre starea lor de sănătate sau nivelul de fitness. Ne bucurăm să putem oferi de acum date și mai personalizate, precum și funcționalități superioare, în Garmin Connect+. Fiecare utilizator poate afla și mai multe despre sine, poate găsi noi provocări, se poate antrena cu încredere și poate deveni mai conectat.”— Alexandru Moise, Sales & Marketing Garmin RO,HU,BG,MD
Date în timp real, antrenamente inteligente și provocări captivante
Printre noutățile importante se numără și vizualizarea activităților în timp real direct pe smartphone, cu date despre puls, ritm și exerciții, dar și ghidajul de antrenament personalizat, oferit în planurile Garmin Run Coach și Cycling Coach. Antrenorii virtuali livrează conținut educațional și clipuri video pentru maximizarea performanței.
Pentru cei care vor să-și implice prietenii și familia, LiveTrack vine cu funcții noi: notificări automate când începe o activitate și posibilitatea de a crea o pagină personalizată pentru a fi urmărit în timp real. În plus, funcțiile de socializare includ provocări cu badge-uri, ca „Running Climbs” sau „Power Cycling”, pentru un plus de motivație.
Preț și disponibilitate Garmin Connect+ în România
Garmin Connect+ este disponibil acum cu un trial gratuit de 30 de zile, urmat de un abonament de 8,99 EUR/lună sau 89,99 EUR/an.